Junioarele 2 de la Chimia şi Energetic, ”braţ la braţ”, cu paşi repezi, către turneul final
Chimia şi Energetic, cele două echipe vâlcene de junioare 2, calificate în grupa a III-a Valoare, au avut un start excelent în partea a doua a sezonului. Ambele au reuşit, în primele două runde, să se bucure de succes. În prima etapă, Chimia a dispus cu scorul de 46-21 de HC Jimbolia, iar Energetic a câştigat cu 28-15 duelul cu Leu Giarmata. În etapa a doua, care a avut loc în week-end-ul trecut, scenariul s-a repetat, dar în deplasare. Energetic s-a impus cu 36-25 pe terenul Jimboliei, iar chimistele au câştigat la diferenţă de cinci goluri, cu 34-29, confruntarea de la Reşiţa, contra handbalistelor Liceului Teoretic ”Traian Vuia”. În acest moment, echipele vâlcene de junioare 2 se află pe primele 2 locuri în serie şi au cele mai mari şanse de a se califica la turneul final. În etapa a III-a de la Valoare, ultima a turului, Chimia va primi vizita handbalistelor de la Leu Giarmata, iar Energetic va juca, pe teren propriu, cu LT ”Traian Vuia” din Reşiţa. Meciurile sunt programate să se desfăşoare sâmbătă, 7 martie. (S.S.)