Diverse

Ionuţ Ileana (republicani A SCM): „Vom da totul pe teren, ca să promovăm în Liga Elitelor”

Echipa de juniori-republicani A, de la SCM Rm. Vâlcea, antrenată de Cristian Bora, mai are nevoie de patru puncte din cele două etape rămase, pentru a se califica în Liga Elitelor. Sâmbăta aceasta, puştii din Zăvoi vor juca pe teren propriu, cu Hidro Rm. Vâlcea, iar, pe 3 octombrie, în deplasare, la CSŞ Slatina. Ionuţ Ileana, unul dintre jucătorii de bază din Zăvoi, golgheterul echipei sale, cu 7 goluri, spune că visul său este să acceadă în Liga Elitelor. „Avem forţa necesară de a câştiga chiar şi şase puncte în ultimele două etape. Ne dorim atât de mult să ajungem în Liga Elitelor, încât vom da totul pe teren. Dacă nu am fi primit gol cu LPS Slatina, etapa trecută, când am câştigat cu 2-1, acum, am fi fost mai avantajaţi. Avem o echipă bună, cu mulţi jucători care pot ajunge la naţională, printre care Dican, Popescu, Matei şi nu numai. În Liga Elitelor, ne vom putea face mult mai uşor remarcaţi. Oricine visează ca, peste ani, să ajungă în Liga I”, a precizat Ionuţ Ileana. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button