Politica

Ion Cîlea a făcut-o mincinoasă pe Rodica Mărginean

cileaIon Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean, susţine că Rodica Mărginean, managerul Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, dezinformează cu bună ştiinţă opinia publică.

După ce directorul CAS Vâlcea a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a minimalizat eforturile social-democratului de a redresa situaţia Spitalului Judeţean, acesta din urmă a reacţionat destul de dur. Ion Cîlea a făcut-o mincinoasă pe Rodica Mărginean şi a acuzat-o că răspunde la comenzile prefectului „apolitic” Petre Ungureanu. „Eu am primit de la SJU o adresă prin care sunt informat că suma pe care CAS vrea să i-o dea, anul acesta, pentru secţiile de acuţi este de aproximativ 439 miliarde lei vechi. Le-am dat dispoziţie scrisă să nu meargă fără mine la Casa de Asigurări. Spitalul a cerut în jur de 517 miliarde de lei vechi. Eu n-am fost de acord cu cei de la CAS, adică să dea Spitalului mai puţini, iar în final m-am adresat Casei Naţionale. M-am dus la preşedintele CNAS. A fost prezentă şi directoarea CAS Vâlcea, care n-a scos o vorbă… să ne ajute. Dimpotrivă, susţinea să se dea o valoarea mai mică. Directoarea Spitalului a tăcut şi ea mâlc, aşa că totul a picat pe umerii mei. Le-am zis eu: staţi de cafele şi vă bateţi joc, în timp ce noi ne zbatem să rezolvăm problemele existente şi cele generate de faptul că Ministerul Sănătăţii ne-a dat spitalele cu datorii. În final, faţă de 439 mld. lei, cât vroiau ei să ne dea, am obţinut 552 mld. Asta pentru secţiile de acuţi. Pentru ceilalţi, am obţinut 6 milioane de lei noi (pentru cronici), 1,5 milioane de lei noi pentru spitalizări de zi şi 0,555 milioane de lei noi pentru investigaţii. În total, sunt 633 miliarde lei vechi. (…) Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe domnii Dumitru Persu şi Mircea Predescu”, a explicat Ion Cîlea. Social-democratul a adăugat că „în momentul de faţă, pentru servicii medicale contractate şi nedecontate, CAS datorează Spitalului Judeţean de Urgenţă în jur de 19 miliarde de lei vechi”. „Ea spunea că SJU va primi această sumă în luna septembrie a anului viitor. După intervenţia mea, acest termen s-a modificat şi trebuie să vireze aceşti bani în câteva zile, adică acum, în luna februarie. N-am obţinut nimic? Bine, eu cred că ea a spus ceea ce a spus pusă de ăsta, de prefect, care a procedat la fel şi în cazul spitalului din Bălceşti. Aţi văzut rezultatul: l-au în închis”, a completat preşedintele CJV.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button