Diverse

Ioan Gavrilescu: „Handbalul din Vâlcea e la un nivel bun. Sunt convins că ambiţiile locale vor conduce la adjudecarea Cupei EHF, pe care şi Oltchim a câştigat-o”

După despărţirea de CS Oltchim, Ioan Gavrilescu a părăsit şi oraşul Rm. Vâlcea şi s-a stabilit în Bucureşti. Ajunge rar la poalele Capelei, însă când se întâmplă acest lucru, nu ratează şansa de a reveni în Sala „Traian”, acolo unde „copilul” său, Oltchim, a fost foarte iubit şi a înregistrat performanţe de excepţie pentru sportul de echipă din România. S-a întâmplat acest lucru şi sâmbătă, 24 februarie. De Dragobete, fostul preşedinte al CS Oltchim a asistat la meciul dintre actuala reprezentantă a Râmnicului în Liga Naţională, HCM şi Dunărea Brăila. La final, acesta a lăudat actuala conducere a grupării vâlcene şi pe cei care s-au implicat pentru ca handbalul să nu moară la Vâlcea. „Vreau să-i felicit pe toţi cei care se ocupă de handbal în prezent. Şi nu o spun în mod gratuit, ci datorită faptului că am văzut o echipă bună, care promite, şi care, în opinia mea, poate ocupa un loc secund sau în cel mai rău caz, locul 3, care asigură participarea în cupele europene. Am mai spus-o şi repet, oamenii din Vâlcea trăiesc şi pentru handbal. Handbalul este o parte din viaţa lor şi merită să aibă o echipă în cupele europene. Vâlcea este obişnuită cu jocurile din cupele europene. Chiar dacă momentan nu va fi cazul de meciuri în Liga Campionilor, cu siguranţă vom juca (spun „vom juca”, pentru că sufletul meu este tot aici, legat de handbal) în a doua competiţie europeană, cupa EHF, unde în prezent evoluează Zalău şi Craiova. Sunt ferm convins că ambiţiile locale vor conduce în final la adjudecarea trofeului acestei competiţii, pe care Oltchim l-a câştigat pentru prima oară în 1984, atunci numindu-se Cupa IHF (pentru că nu exista federaţie europeană). Mi-a plăcut jocul HCM-ului cu Brăila. A fost un meci în care şi adversarul a opus oarecare rezistenţă. Apoi sunt convins că fetele de la Brăila şi-au dat seama de faptul că jucătoarele de la Vâlcea au cel puţin o clasă valorică peste ele. Au încercat să-şi apere cu onoare şansa lor. Sigur, cele 10 goluri nu sunt multe, nu sunt nici puţine, dar suficiente ca să pot să spun că plec cu o mare satisfacţie. Şi nu mi-o dă rezultatul în sine, ci faptul că am văzut o echipă care cred că poate şi mai mult şi care, cu siguranţă, va juca în sezonul viitor în cupa EHF. Le doresc mult succes celor de aici! Vreau să-i felicit pe toţi cei din Rm. Vâlcea, în primul rând Primăria, care sponsorizează această echipă. În jurul datei de 1 iulie 2013, în Rm. Vâlcea se punea problema ca handbalul să dispară. Acest lucru nu s-a realizat şi bine că nu s-a întâmplat acest lucru pentru că primarul de atunci, domnul Matei, care avea tangenţă cu lumea handbalistă de ani de zile, a înfiinţat această echipă, HCM. În primii ani a avut evoluţii modeste… Acum, însă, se cunoaşte mâna primarului Gutău şi aş putea să spun chiar şi a preşedintelui clubului, colegul meu, Berbecaru, alături de care am lucrat peste 30 de ani la Oltchim. Şi acesta este un lucru îmbucurător! Am o mare satisfacţie că handbalul în Vâlcea trăieşte şi trăieşte la un nivel destul de bun. Sunt fericit, plec mulţumit acasă şi le doresc tuturor succes în viitorul apropiat şi îndepărtat, în sensul că poate peste doi-trei ani o să vedem din nou la Rm. Vâlcea o echipă campioană”, a spus Ioan Gavrilescu.

„Sunt convins că trofeul Ligii Campionilor va veni din nou în România”

„CSM Bucureşti e o echipă cu jucătoare foarte bune. În opinia mea, din ce am văzut până acum, are prima şansă în Liga Campionilor, dar nu există joc dinainte câştigat. Va fi un turneu de 4 echilibrat la Budapesta. Cred că şi Gyor are şanse, şi Rostov, dar sunt convins că trofeul va veni din nou în România, pentru că din punct de vedere valoric CSM este puţin mai bună decât celelalte competitoare”, a mai precizat fostul preşedinte al clubului Oltchim, referitor la şansele ca echipa campioană a României, CSM Bucureşti, să triumfe din nou în cea mai puternică întrecere inter-cluburi din lume.

„Nu cred că a existat în istoria FRH ca postul de preşedinte să fie adjudecat pentru un singur vot”

Fostul preşedinte al legendarei Oltchim a vorbit şi despre recentele alegeri de la Federaţia Română de Handbal. Gavrilescu este de părere că modul în care s-a făcut departajarea, la un singur vot, se poate dovedi benefic pentru viitorul handbalului românesc: „Alegerile de la FRH spun foarte multe. Nu cred că a existat în istoria Federaţiei Române de Handbal, în ultimii 35 de ani, cel puţin, când făceam şi eu parte din conducere, un astfel de echilibru, ca postul de preşedinte să fie adjudecat sau câştigat pentru un singur vot. Au mai fost situaţii din acestea la alegerile locale. Îmi aduc aminte că la Govora, acum câţiva ani, primarul a fost declarat câştigător pentru un singur vot în plus. Un vot a decis acum şi preşedintele Federaţiei. E greu să mă exprim dacă este bine sau rău, pentru că opiniile sunt împărţite. Oricum, actualului preşedinte, care este de fapt fostul preşedinte, acest constrâns cred că trebuie să-i dea de gândit, pentru că lăsând la o parte că 50% + 1 l-au votat, 50% -1 au fost pentru schimbare. Acest scor foarte strâns cred că este benefic pentru viitorul handbalului, pentru că domnul preşedinte, fost şi actual, va încerca să schimbe câteva lucruri care i-au fost imputate ca nereuşite. Să fim corecţi, a avut şi realizări în cei patru ani, dar se poate şi mai bine. Scorul acesta nu poate aduce decât lucruri bune în viitor pentru handbalul românesc”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button