Administratie

Investiţii de 57 de miliarde, prin PNDL 2, la Malaia

Primarul Gabriel Ţolea, din Mălaia, a obţinut finanţare, prin PNDL 2, pentru un singur proiect. Este vorba de cel care cuprinde modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi edilitare în toate cele trei sate ale comunei: Sălişte, Mălaia şi Ciunget. Investiţiile au o valoare totală de 56,90 de miliarde de lei vechi şi vor fi scoase la licitaţie în SEAP chiar în această lună. „În satul Mălaia, proiectul vizează asfaltarea tuturor drumurilor care nu sunt încă modernizate, în total fiind vorba de circa 3 kilometri. La Sălişte, se va înlocui reţeaua de apă în totalitate, pe o lungime de 8 kilometri. Conducta a fost introdusă cu 40 de ani în urmă, e de fier şi s-a corodat, iar în multe locuri s-a colmatat. Am mai cârpit-o prin unele zone, dar nu mai e convenabil. Fiind foarte veche, există riscul ca aceasta să se spargă şi mai mult şi să producem doar pagube. În Ciunget, vom investi, de asemenea, în sistemul de apă. Acolo, va fi vorba de înfiinţarea reţelei, pe o lungime de 7 kilometri, de la Rudăreasa, până la Gura Repezii. Tot acolo, vom turna şi asfalt, pe drumul Rudăreasa. Acesta are 4 kilometri, dar noi vom moderniza doar o porţiune de circa 2,5 km. Aşa cum se observă, am încercat să împart investiţiile din cadrul proiectului pe fiecare sat, pentru ca toţi locuitorii să beneficieze de pe urma lor. Sper ca lucrările să se încheie în cel mult doi ani. Singura problemă e cota de cofinanţare, ce se ridică la 3,6 miliarde de lei vechi, care trebuie plătită pe perioada implementării. Va fi destul de greu s-o achităm, mai ales că anul acesta bugetul local va fi mai sărac cu 3 miliarde de lei vechi, din cauza reducerii impoziului pe venit de la 16, la 10 la sută”, a subliniat Ţolea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button