Fără categorieLiga IIFotbal

Încep jocurile murdare! CSM a obţinut doar un egal cu „U” Cluj (1-1), având doi jucători eliminaţi

CSM Rm. Vâlcea a obţinut un rezultat de egalitate (1-1) în deplasarea de la „U” Cluj (meciul s-a disputat pe stadionul din comuna Jucu). Încă din minutul 28, echipa antrenată de Alex Pelici şi Roberto Ivan a jucat în inferioritate numerică. Albert Voinea a încasat al doilea galben, pentru fault şi a fost trimis în afara terenului de joc. „Şepcile roşii” au deschis scorul în minutul 57, dintr-o lovitură liberă executată de Alexandru Dan. 20 de minute mai târziu, Cătălin Pîrvulescu a adus egalarea pentru Vâlcea. La scurt timp însă, CSM avea să mai piardă încă un jucător. Samson Nwabueze a văzut şi el al doilea galben şi, implicit, cartonaşul roşu. În cele din urmă, meciul s-a terminat egal. „Am făcut o primă repriză bună. Eliminarea lui Albert Voinea a fost semicorectă. În repriza a doua, adversarii ne-au dominat puţin. În ceea ce priveşte eliminarea lui Samson, aceasta a fost o invenţie. Chiar şi în 10, am fi bătut pe Cluj. Nu-i nimic. Câştigăm sâmbătă, cu CS Mioveni”, a fost mesajul transmis pe site de CSM Rm. Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button