Liga Nationala

HCM Roman, sparring-partner pentru Oltchim într-un meci oficial

* marţi, 7 februarie, campioana României va disputa primul meci din returul Ligii Naţionale

La puţin timp după întoarcerea din Slovenia, campioana României şi-a programat un meci din Liga Naţională. Dacă nu ar fi fost Liga Campionilor, această partidă ar fi trebuit să se desfăşoare în week-end-ul trecut, la fel ca majoritatea celor disputate în runda a XIV-a. Cum sâmbătă Oltchim a jucat la Ljubljana, partida din campionatul intern a fost fixată pentru această săptămână. Gruparea chimistă o va întâlni marţi, 7 februarie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea pe HCM Roman, nimeni alta decât echipa care a fost foarte aproape să strice debutul campioanei în actualul sezon handbalistic. În prima etapă a campionatului, handbalistele nemţene au cedat greu în faţa elevelor lui Voina, care au reuşit in-extremis să câştige acel meci, la doar un gol diferenţă, cu scorul de 28-27. Acum, în prima partidă din returul Ligii Naţionale lucrurile vor sta, cu siguranţă, diferit. Chiar dacă handbalistele chimiste vor resimţi probabil oboseala meciului cu Krim, partida cu HCM Roman, din campionatul intern, ar trebui să fie un adevărat galop de sănătate pentru echipa gazdă. Este de aşteptat ca Oltchim să profite de ocazie şi să efectueze un antrenament bun cu HCM Roman, necesar înaintea întâlnirii din cea de-a doua etapă a grupelor principale ale Ligii Campionilor, cu Metz, ce va avea loc la Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button