Administratie

Gutău se pune cu amenzile pe proprietarii Casei Tineretului

Săptămâna aceasta, primarul Mircia Gutău a fost pe strada Nicolae Iorga, în zona intrării la Clubul Tao, pentru a vedea cum a început DADP lucrările de amenajare a noii parcări. Terenul respectiv are o suprafaţă de 2.400 mp., iar înainte era foarte neîngrijit.

Ajungând în apropierea Casei Tineretului, edilul Râmnicului a vrut să mai afle un lucru – dacă reprezentanţii fundaţiei care, după Revoluţie, a preluat imobilul, au început să cureţe spaţiile exterioare. Sigur însă că nesimţirea este un defect greu de schimbat şi nu s-a întâmplat ceea ce spera Gutău. Deranjat de atitudinea proprietarilor clădirii şi de aspectul deplorabil din jur, primarul municipiului s-a străduit să nu jignească. „Este o zonă neagră! De acum încolo, în mod constant, se vor aplica amenzile permise de lege, până când se vor lua măsuri pentru salubrizarea şi înfrumuseţarea spaţiilor!”, a anunţat reprezentantul municipalităţii. După cum probabil se ştie, nu este prima oară când FJT are probleme cu autorităţile. De-a lungul timpului, pentru problemele de la Casa Tineretului, fundaţia a căutat responsabili doar în afară, ceea ce nu este deloc în regulă având în vedere modul defectuos, poate chiar ilegal, în care a gestionat această mină de aur. 

Articole Similare

One Comment

  1. Asta este bine, foarte bine. Ma bucur ca se i-au măsuri, va implor : ca cetățean,ca presedinte de asociație, ca locatar si ca tată a doi copiii ,care văd în fiecare zi pe geam un teren plin de gunoaie, de rahat de câini comunitari si nu numai. Terenul este situat in zona Nord între blocurile N10 si N 11, proprietarul terenului pur si simplu ne sfidează, ba mai mult a creat o parcare privată ,,la negru”. Va rugam frumos să-l obligați sa-l imprejmuiasca ca sa fim si noi in rândul lumii.

Lasă un răspuns

Back to top button