Politica

Gutău, cu peste 20 de angajate din primărie, în delegaţie prin Europa

Zilele acestea, la Rm. Vâlcea, unul dintre cele mai aprinse subiecte de discuţie a fost legat de deplasarea pe bani publici a unor salariate din primărie la Viena şi Bratislava. Mai multe surse din administraţia publică locală au confirmat că, într-adevăr, săptămâna trecută, Mircia Gutău, împreună cu peste 20 de angajate din primărie şi structurile subordonate acestei instituţii, a plecat într-o „vizită de lucru”, peste hotare, dar nu la shopping sau la alte distracţii, cum se auzise, ci la un eveniment organizat de autorităţile din Kromeriz (Cehia), oraş cu care municipiul Rm. Vâlcea este înfrăţit. Costurile acestei deplasări sunt acoperite din bugetul local, dar nu trebuiau aprobate de C.L., deoarece – mai explică reprezentanţii primăriei – din această delegaţie nu a făcut parte niciun ales municipal.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button