Politica

Gutău critică PNL din cauză că a blocat la Guvern schimbul propus de el: liceul chimic pentru fosta unitate militară de la Vlădeşti

La Rm. Vâlcea, există două grupuri politice rivale, care încearcă să câştige sau să-şi menţină Puterea. Pe de-o parte, sunt Mircia Gutău, oamenii săi de la PER şi PSD, care storc oraşul de resurse strict în interesul acestei găşti. În tabăra adversă, regăsim o parte din PNL şi USR, care uneori duc această luptă folosind arme „neconvenţionale”. 

În faţa râmnicenilor, pare să fie mai credibil Mircia Gutău, probabil datorită faptului că este mai vocal, foloseşte o retorică destul de bună şi reacţionează de fiecare dată când îi prinde în ofsaid pe liberali şi userişti. Zilele trecute, de exemplu, i-a taxat pentru faptul că i-ar pune piedici la Bucureşti în ceea ce priveşte tranzacţia propusă de câţiva ani: fostul liceu chimic la schimb cu unitatea militară de la Vlădeşti. Edilul PER a filmat cu o dronă fosta unitate militară şi le-a arătat râmnicenilor în ce hal arată acea proprietate. „Aşa arată acum cele 25 de hectare de la limita de Vest a oraşului: paragină, dezolare, focare de infecţie, dărâmături, câini vagabonzi… o pată uriaşă pe obrazul Râmnicului. Am început acum câţiva ani demersurile de preluare printr-un schimb imobiliar a acestei suprafeţe ce poate reprezenta o gură de oxigen pentru dezvoltarea oraşului. Acolo se pot construi locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale, o bază sportivă, parcuri, centre comunitare, grădiniţe şi locuri de joacă, iar investitorilor li se pot pune la dispoziţie spaţii pentru dezvoltarea afacerilor şi a tehnologiilor moderne. Am făcut zeci de vizite la forurile centrale pentru finalizarea acestui demers, am discutat cu toţi miniştrii de resort ai tuturor guvernelor din ultimii ani cu singurul gând de a obţine un câştig pentru Râmnic. Aproape reuşisem până miercuri, 3 martie, când schimbul imobiliar cu Universitatea din Piteşti – actualul deţinător al uriaşului teren pe care nu poate, fizic şi financiar, să îl întreţină – urma să primească avizul Guvernului. Dar nu a fost să fie!”, a transmis Gutău, cu menţiunea că liberalii ar fi făcut tot ce le-a stat în putinţă să blocheze acest proiect. “Nota respectivă a fost scoasă de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Guvern. Din simplă ambiţie politică, din dorinţa de distruge orice numai pentru a nu lăsa actuala administraţie să obţină încă un succes, tripleta liberală care ar trebui să reprezinte şi interesele Râmnicului în Parlamentul României a făcut ce a arătat că ştie să facă cel mai bine (inclusiv şi la nivel local): a blocat acest demers! Înţeleg că au ceva cu mine, personal, după înfrângerea pe care le-am administrat-o la alegerile pentru funcţia de primar al Râmnicului… Înţeleg că nu dau doi bani pe munca asiduă a funcţionarilor Primăriei care au lucrat sute de ore pentru concretizarea acestei acțiuni extrem de laborioase… Înţeleg că sunt disperaţi că oamenii realizează tot mai mult că toate promisiunile liberale din campaniile electorale ale anului trecut au fost doar nişte baloane de săpun… DAR CU RÂMNICUL CE AVEŢI? De ce luptaţi contra lui? De ce vă bucuraţi la fiecare eşec de care are parte comunitatea noastră?”, a întrebat, retoric, primarul municipiului. Din punctul său de vedere, “acest succes al liberalilor la Guvernul României nu îi face rău lui Mircia Gutău, ci oraşului”. “Nu pe mine m-aţi învins! Ci oraşul acesta a fost învins de voi, cei care ar trebui să luptaţi pentru el şi să lucraţi în folosul său! Eu, ca edil al acestui municipiu extraordinar locuit de oameni extraordinari, nu pot decât să vă spun SĂ VĂ FIE RUŞINE! Şi vă asigur că voi avea grijă să le aduc aminte râmnicenilor, de câte ori voi avea ocazia, ce “măreţe realizări” au reuşit parlamentarii şi consilierii locali ai PNL să aducă oraşului atât timp cât au fost la putere: clădirea proiectată greşit şi acum abandonată de la Ştrandul Ostroveni, pasarela impracticabilă de la pasajul Tudor Vladimirescu (pe care ei l-au ciuntit şi l-au transformat într-un simplu pod) şi cele 25 de hectare de la limita cu comuna Vlădeşti care vor rămâne, în continuare, ca şi acum: paragină, dezolare, focare de infecţie, dărâmături, câini vagabonzi…!”, a concluzionat Gutău.

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button