Diverse

Fotbalistul Victor Dican, printre cei mai buni 10 elevi din România

Fotbalistul Victor Dican, legitimat la echipa de juniori-republicani B, de la CSM Rm. Vâlcea, a obţinut un rezultat extraordinar la Olimpiada Naţională de Lingvistică. El s-a clasat pe locul 9 în ţară, fiind la doar un pas de a fi convocat în lotul naţional pentru Olimpiada Internaţională. „Anul viitor, sper să obţin o clasare mai bună, pentru a participa la concursul internaţional. Dacă mai aveam la dispoziţie 15-20 de minute, aş fi reuşit să mă clasez în primii 4 pe ţară şi, astfel, aş fi mers mai departe. Următorul meu obiectiv va fi să ajut echipa de fotbal să se califice în faza zonală a Campionatului Naţional. Miercuri, jucăm pe teren propriu, cu CŞJ Craiova. Avem nevoie de o victorie, pentru a ne îndeplini obiectivul”, a declarat Victor Dican. „Deşi fiul meu şi-a dorit mai mult de la această olimpiadă, eu sunt bucuros de ceea ce a realizat. Nu e deloc uşor să participi la mai multe olimpiade, printre care de Lingvistică şi Chimie, două discipline diferite, să joci fotbal la republicani şi să ai şi numai note de 10 la şcoală. Victor este visul oricărui părinte”, a precizat şi Robert Dican, tatăl lui Victor. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button