Diverse

Fotbalistul Victor Dican e un fenomen! E cel mai bun licean din Vâlcea! Vezi ce medie a obţinut la BAC

Emoţii mari, la început de săptămână, printre adolescenţii care au susţinut examenul de maturitate, dar şi printre părinţii lor. Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele la BAC. Printre liceenii care au susţinut bacalaureatul s-a regăsit şi fotbalistul vâlcean Victor Dican. După un sezon petrecut în Liga a III-a, la Cugir, Dican Jr. a ajuns, în această vară, în cantonamentul Universităţii Cluj, formaţie care se luptă pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării. Dacă alţii de vârsta lui îşi făceau acatiste şi se rugau la toţi sfinţii să ia nota minimă şi să promoveze examenul, Victor a vizat media maximă. A fost foarte aproape să o obţină. A avut la BAC 9,96. A luat nota 10 la chimie, 10 la matematică şi 9,90 la română. Este aproape de neimaginat cum a reuşit acest lucru! Victor Dican este un copil special, cum rar se mai poate întâlni în ziua de azi. Deşi a făcut fotbal de la o vârstă fragedă, iar antrenamentele, meciurile şi diferitele acţiuni ale echipelor naţionale la care a participat, i-au ocupat aproape tot timpul, iar părinţii i-au oferit tot ce şi-a dorit (lucruri care ar face şi un adult să o ia razna, pe căi greşite), a reuşit să şi înveţe, să fie un copil de 10.

„Victor este, într-adevăr, un copil extraordinar. Ne surprinde şi pe noi, părinţii lui. Ne aşteptam la un rezultat foarte bun. Ştim cât de mult învaţă. Îi place să facă acest lucru. A avut câteva zile de vacanţă după despărţirea de CSO Cugir. A venit acasă, dar nu cred că a ieşit de două ori cu prietenii, în oraş. A stat să înveţe. Pentru noi, nu există o bucurie mai mare decât cea pe care Victor ne-a făcut să o trăim. Suntem mândri că suntem părinţii lui! A fost Numărul 1 pe Vâlcea, ca medie (o fată a mai avut aceeaşi medie ca şi el) şi numărul 2 în judeţul Alba. Asta în condiţiile în care, din cauza fotbalului, nu prea a mers pe la şcoală. A avut aproape 350 de absenţe, cât toţi elevii liceului la un loc. În continuare, se va axa pe fotbal. A semnat un contract pe 3 ani cu Universitatea Cluj. Are şansa de a ajunge în Liga I. Şi-ar fi dorit să urmeze o facultate în domeniul cercetării, să meargă pe farmacie, însă timpul nu-i permite să se ducă la cursuri, să facă o facultate grea. Se va înscrie, probabil, la Sport, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Pentru ceea ce a realizat, nu m-am gândit la un cadou. El nu cere niciodată nimic. Are banii lui, e foarte calculat. Nu are pretenţii, e mulţumit cu ce i se oferă”, a spus cel mai fericit părinte, Robert Dican, după publicarea rezultatelor la BAC. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button