Liga III

Flacăra Horezu vrea să-şi păstreze invincibilitatea şi în meciul cu AS SR Braşov

* duelul va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.00, în oraşul de la poalele Tâmpei

Nou-promovată în Liga a III-a, Flacăra Horezu a avut parte de un start de senzaţie în acest sezon. După primele cinci etape ale campionatului, echipa din Treapt se află în plutonul fruntaş al Seriei a III-a. Adi Popa & Co. au 11 puncte în cont (adunate din trei victorii şi două remize) şi se află pe locul 4 în ierarhie, la egalitate însă cu primele trei clasate, Turris-Oltul Tr. Măgurele, Unirea Bascov şi Astra Giurgiu 2. Acestea se află pe poziţii superioare graţie golaverajului mai bun.

Sorin Strătilă, cel mai experimentat jucător din echipa adversă

În următoarea rundă din Liga a III-a, care va avea loc la finele acestei săptămâni, singura reprezentantă a Vâlcii în eşaloanele naţionale va juca în deplasare, împotriva echipei AS SR Braşov. Formaţia de la poalele Tâmpei a strâns 9 puncte până în prezent, iar în etapa precedentă s-a impus la limită pe terenul grupării CSM Alexandria (1-0). Deşi adversarii se află pe o poziţie inferioară în clasament, fotbaliştii din Treapt sunt conştienţi de forţa de joc a formaţiei antrenate de Florin Stângă. Cel mai experimentat jucător de la AS SR Braşov este, fără îndoială, mijlocaşul dreapta Sorin Strătilă – FOTO – (30 de ani), care a mai evoluat la Astra Giurgiu, Dinamo Bucureşti şi UTA Arad.

Adi Popa, antrenor-jucător Flacăra Horezu:
„Sperăm să obţinem încă un rezultat pozitiv”

„Ne aşteaptă un meci foarte greu la Braşov. Întâlnim o echipă foarte bună, alcătuită din mulţi fotbalişti de valoare şi cu o experienţă deosebită în fotbalul românesc, care au jucat ani buni la nivel superior. În plus, formaţia de la poalele Tâmpei va aborda confruntarea cu noi şi cu un moral foarte bun, pentru că în ultima rundă a învins în deplasare, la CSM Alexandria, cu 1-0, victoria fiind foarte importantă în lupta din partea de sus a ierarhiei Seriei a III-a. În ceea ce ne priveşte, sperăm să facem din nou un meci bun, scopul nostru fiind acela de a obţine încă un rezultat pozitiv. Nu ştiu dacă i-am speriat pe adversari, prin parcursul de până acum noi. Ne vedem de treaba noastră şi tratăm toate meciurile foarte serios”, a afirmat antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu, Adi Popa.
Meciul AS SR Braşov – Flacăra Horezu se va disputa sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.00, pe Stadionul „Silviu Ploeşteanu” (Tineretului), din oraşul de la poalele Tâmpei. (N:C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button