Liga III

Fără a putea introduce pe teren echipa de bază, Ghecon a pierdut ambele partide amicale de săptămâna trecută

În cea de-a doua zi a săptămânii precedente, Ghecon a efectuat o deplasare la Tg. Jiu, acolo unde a jucat un amical în compania celor de la Jiul Rovinari, echipă care evoluează în aceeaşi serie cu cele două formaţii vâlcene de Liga a III-a. Din această confruntare, au lipsit de pe teren şase titulari pregătiţi de tânărul Narcis Enăchescu, printre care îi amintim pe Roşoagă, Nica, Mocioacă sau Ciortan, iar vâlcenii au pierdut cu scorul de 3-1. „Jiul e o echipă foarte bună, reuşind să învingă în această iarnă, dacă nu mă înşel, şi prima echipă a Pandurilor. Dacă aveam la dispoziţie toţi titularii nu pierdeam la diferenţa asta de goluri”, a precizat Mădălin Dobre, director sportiv la Ghecon. În cel de-al doilea meci susţinut săptămâna trecută, tot în deplasare, de această dată la Tălmaciu, „constructorii” lui Dan Mazilu au întâlnit formaţia FC Cisnădie, care ocupă locul 6 în seria cu acelaşi număr din cel de-al treilea eşalon valoric. Sibienii au avut câştig de cauză, impunându-se cu scorul 2-1. „FC Cisnădie nu ne-a impresionat cu nimic, pentru că ne-a învins tot fără a putea apela la prima formulă de joc. Iniţial, intenţionasem să amânăm acest joc, pentru că o bună parte dintre jucătorii noştri au lucrat şi nu şi-au putut lua liber, însă, dacă tot stabilisem amicalul, am zis, totuşi, să ne prezentăm”, a caracterizat Dobre partida cu FC Cisnădie.
În această săptămână, antrenorul Narcis Enăchescu a stabilit încă un meci de verificare, în deplasare la CSM Drăgăşani. În prima etapă din retur, Roşoagă, Ursu şi camarazii merg la Slatina, pentru a întâlni liderul Seriei a IV-a. Apoi, trupa din Lăpuşata va juca două meciuri pe teren propriu, adică la Berbeşti, cu FC Oltchim şi Dunărea Turris Turnu Măgurele, având, aşadar, şanse de a câştiga maximum de puncte din acest ultime confruntări. „Pe noi ne interesează cum se va prezenta suprafaţa de joc în momentul în care vom evolua contra celor de la Oltchim şi Turris, pentru că, dacă va ploua, în mod cert, gazonul va deveni impracticabil. Să nu uităm că şi Berbeştiul joacă pe acest teren, astfel că ne putem aştepta la ce e mai raău”, a conchis Mădălin Dobre. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button