Diverse

Familia Jianu, în finala emisiunii „Să gătim româneşte”

vaideeni sa gatim bineSăptămâna trecută, familia Jianu, din Vaideeni (alcătuită din Mirela şi Nicoleta Jianu – mamă şi fiică, alături de Luminiţa Ciuculescu) a participat la semifinalele concursului naţional „Să gătim româneşte”, difuzat de Euforia. La Bucureşti, câştigătoarea Olteniei a reuşit să se impună în faţa reprezentanţilor Moldovei, intrând în finala competiţiei. Zilele acestea, oltenii vor lupta pentru medalia de aur cu reprezentanţii Ardealului. „Am demonstrat că Vaideeniul e «fruncea», cum spun bănăţenii. Familia Jianu a reprezentat cu succes cultura gastronomică a zonei noastre. Probabil că am găsit combinaţia perfectă pentru produsele noastre, mai ales că, la noi, sunt influenţe şi din Ardeal şi din Oltenia. Majoritatea părinţilor din comună ştiu să-şi educe copiii într-un spirit gospodăresc. La noi, de foarte multe ori, bărbaţii le ajută pe femei în bucătărie. Le ţinem pumnii acestor doamne minunate în marea finală şi le mulţumim pentru ceea fac pentru Vaideeni”, a spus primarul Ivan Jinaru. Un mesaj de încurajare le-a transmis şi viceprimarul Titel Gheorghiţă, dar şi foarte mulţi oameni simpli din localitate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button