Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Ion Sandu vrea să-i ducă în Austria şi Italia pe cei mai vrednici gospodari din Perişani

Ion Sandu, primarul din Perişani, s-a întors recent din Austria şi Italia, ţări pe care le-a vizitat pentru a-şi face o idee mai clară despre cum ar trebui să arate o pârtie modernă de schi şi ce costuri sunt necesare pentru ca aceasta să funcţioneze la nivel optim. Liberalul s-a întors din această excursie extrem de dezamăgit, pentru că şi-a dat seama că suntem cu zeci de ani în urma celorlalţi europeni, la toate capitolele. „Mi-am dat seama că nu am făcut nimic în tot acest timp. Dacă ar fi să compar Perişani-ul cu alte localităţi din judeţ sau din ţară, aş putea spune că stăm foarte bine din multe puncte de vedere, dar dacă luăm ca etalon localităţi similare din Austria sau Italia, nu există termene de comparaţie. Sunt bulversat. În acest moment, cred că trebuie să gândim altfel strategia de dezvoltare a comunei”, a spus primarul liberal. El a adăugat că se gândeşte foarte serios să-i adune pe cei mai vrednici gospodari din Perişani şi să-i ducă în Occident. „Poate că, în acest fel, vom crea şi noi nişte modele. În primăvară, voi lua cu mine câţiva reprezentanţi de seamă din fiecare sat al comunei, vom umple unul sau două microbuze şi vom merge în Austria, poate şi în Italia, pentru a încerca să «furăm» ideile străinilor. Aş vrea să vadă şi locuitorii din Perişani cât de organizaţi sunt cei de acolo, cât de mult muncesc, cum ştiu să exploateze fiecare bucăţică de pământ, cum gândesc să facă agricultură. Aş vrea să viziteze micro-fermele din Austria, fabrica de prelucrare a laptelui din Italia şi multe alte obiective din aceste două ţări europene. Aş fi mulţumit dacă am aplica la Perişani măcar 5 la sută din ceea ce vom vedea”, a mai precizat alesul liberal. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button