Volei

Echipa CS CET Govora a fost invitată la turneul internaţional de la Primorsko

cito dragan 2011Conducerea echipei CS CET Govora a primit recent o invitaţie de participare la ediţia a opta a turneului internaţional de volei de la Primorsko. Competiţia din Bulgaria se va desfăşura în perioada 19-25 august, în frumoasa staţiune de pe malul Mării Negre.
Preşedintele CS CET Govora, Cito Drăgan, a afirmat că, anul trecut, la acest concurs rezervat formaţiilor de speranţe, cadete şi junioare, au participat echipe din opt ţări. Clubul Sportiv CET Govora a acceptat invitaţia trimisă de organizatori şi s-a înscris în competiţia destinată junioarelor.
Reprezentanţii voleibalistelor vâlcene consideră turneul din Bulgaria ca fiind foarte benefic pentru pregătirea sportivelor în vederea participării la primele competiţii oficiale din sezonul următor.
În încheiere, antrenorul Marius Mărgărit a precizat că fetele din Sala „Capela” vor disputa câte două meciuri în fiecare zi. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button