Diverse

Duel de gradul „0” în Polivalentă

România-Rusia, „războiul” din Liga Campionilor

* pentru a-şi simplifica situaţia în grupa D a Champions League, campioana din ţara noastră la handbal feminin are nevoie de un succes în faţa campioanei din Rusia
* partida dintre Oltchim Rm. Vâlcea şi Dinamo Volgograd se va disputa duminică, 9 octombrie, de la ora 18.00

La sfârşitul aceste săptămâni, mai exact duminică, 9 octombrie, se va disputa, începând cu ora 18.00, în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea, partida dintre Oltchim şi Dinamo Volgograd, un meci contând pentru cea de-a doua etapă a Ligii Campionilor din grupa D. Gruparea rusă, cu orgoliul rănit după primul meci al sezonului va veni la Vâlcea cu gândul la victorie. Dacă nu o obţine, situaţia i se va complica. A pierdut în faţa spanioloaicelor de la Itxako şi dacă va pleca înfrântă şi de la Vâlcea, îi vor mai rămâne şanse mici la calificare. La începutul sezonului, când specialiştii au făcut calcule, s-a considerat că Oltchim, Dinamo şi Itxako se vor lupta pentru cele două locuri care asigură calificarea. Dacă gruparea din Volgograd va pierde şi pe terenul Oltchim-ului, după ce a cedat în Rusia, în prima etapă, în faţa ibericelor, atunci campioana României şi Itxako (în situaţia probabilă în care se va impune pe teren propriu în faţa echipei germane) se vor transforma în principale favorite la ocuparea primelor două poziţii, care asigură continuitatea în competiţie. Jucătoarele vâlcene, oficialii clubului chimist şi suporterii, cu toţii se gândesc la un succes al Oltchim-ului în partida de duminică. Nu este luat în calcul un alt rezultat, chiar dacă handbalistele chimiste nu au convins în partida precedentă, din Germania. Jocul de la Hamburg a fost uitat, a rămas doar victoria din meciul cu Buxtehuder, care se doreşte dublată în această săptămână pentru ca Oltchim să abordeze liniştită partidele viitoare. După meciul cu Dinamo, elevele lui Radu Voina vor avea două deplasări dificile în Champions League, în Spania şi Rusia, aşa că nu au nevoie acum de paşi greşiţi.

Gubica şi Milosevic vor „fluiera” gruparea chimistă
* croaţii au arbitrat meciul tur al finalei Ligii Campionilor de anul trecut

EHF a stabilit ca meciul dintre Oltchim şi Dinamo Volgograd, din grupa D, din cea de-a doua etapă a Ligii Campionilor, să fie condus de o brigadă de arbitri din Croaţia. Este vorba despre Matija Gubica şi Boris Milosevic, care au în palmares şi o finală de Liga Campionilor. În sezonul trecut ei au oficiat partida tur dintre Larvik şi Itxako, încheiată la scorul de 23-21 pentru norvegience, care au şi câştigat trofeul. Tot aceşti arbitri au condus şi meciul Oltchim-ului de anul trecut, din faza grupelor, pierdut cu scorul de 34-31 de formaţia vâlceană în Norvegia, tot pe terenul echipei Larvik. Gubica şi Milosevic vor fi supervizaţi la Vâlcea de observatorul macedonean Marjan Nachevski.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button