Liga Nationala

Derivă în „galaxie”!

oltchim handbal* Oltchim Rm. Vâlcea a pierdut la limită în Rusia (26-27), în faţa echipei Zvezda Zvenigorod, iar „ecuaţia” calificării în grupele principale ale Ligii Campionilor va fi rezolvată abia în ianuarie 2010

După trei victorii consecutive în Liga Campionilor, care au poziţionat trupa antrenată de Radu Voina şi Aurelian Roşca în postura de favorită a Grupei C, Oltchim Rm. Vâlcea a înregistrat prima sincopă în actualul sezon, fiind învinsă la limită, în Rusia, de Zvezda Zvenigorod, cu scorul de 27-26. Eşecul nu compromite însă şansele de calificare ale campioanei României în faza următoare a competiţiei, o victorie sau măcar un rezultat de egalitate în următorul meci (cel de pe teren propriu cu Itxako Estella, care se va disputa la începutul anului viitor, mai precis pe 9 ianuarie 2010) asigurând prezenţa Oltchim-ului în grupele principale. 

Vâlcencele au condus în primul sfert de oră

Paula Rădulescu, Cristina Neagu & Co. au început bine meciul din Rusia. „Galacticele” au condus permanent pe tabela de marcaj în primul sfert de oră, ba chiar s-au şi desprins la trei goluri (6-3 în minutul 10). Simţind degringolada din rândul echipei sale, Evgheni Trefilov a cerut time-out-ul de rigoare, iar acesta s-a dovedit a fi de bun augur pentru Zvezda. Muştruluite zdravăn de reputatul tehnician, rusoaicele au egalat, ba chiar au şi preluat conducerea: 7-6 în minutul 16. Din acel moment, s-a mers o perioadă cap la cap, până în minutul 22, atunci când elevele lui Trefilov au mărit diferenţa la două goluri (10-8). Din păcate, în finalul reprizei, Oltchim nu a ieşit în evidenţă decât prin trei ratări de la 7 metri: două lovituri fiind irosite de Narcisa Lecuşanu, iar alta de Iulia Puşcaşu. Cele 30 de minute de joc s-au încheiat până la urmă cu scorul de 12-10 pentru Zvezda, dar ambele echipe au intrat la vestiare în inferioritate numerică, Elena Polenova şi Cristina Neagu fiind eliminate de pe teren pentru 2 minute. 

Ratările numeroase ne-au costat victoria

La reluare, cele două combatante au arătat o poftă de joc superioară, dar şi o eficacitate sporită, chiar dacă portarii Paula Ungureanu şi Inna Suslina au făcut minuni între buturile ambelor echipe. În minutul 45, rusoaicele au avut chiar şi patru goluri avantaj pe tabela de marcaj (23-19), iar în plus au ratat şi o aruncare de la 7 metri, prin gigantul Elena Polenova, mingea fiind respinsă cu mâna de bravul portar Paula Ungureanu. La 23-20, goal-keeper-ul din poarta Zvezdei, Inna Suslina, a fost eliminat 2 minute pentru că a blocat-o intenţionat, dintr-o acţiune pe care scria gol, pe Roxana Gatzel. Cei doi arbitri norvegieni, Oyvind Togstad şi Rune Kristiansen, au arătat că sunt imparţiali şi au eliminat-o pe Suslina fără să clipească, iar în plus au acordat şi o lovitură de la 7 metri, transformată de Adriana Nechita, astfel că diferenţa s-a redus la doar două goluri (23-21). Mai mult decât atât, spre furia vulcanicului Trefilov, care nu mai reuşea să-şi strunească elevele, Oltchim avea să restabilească chiar şi egalitatea (23-23). Vâlcencele n-au ştiut însă să păstreze echilibrul prea mult timp şi să le forţeze pe rusoaice să greşească în continuare. La faza imediat următoare, Zvezda a marcat prin Ekaterina Vetkova, iar apoi a mărit diferenţa la două goluri prin Polina Vyahireva (25-23), în timp ce, de partea cealaltă, după trei aruncări de la 7 metri fructificate, Adriana Nechita şi-a pierdut cumpătul şi a irosit o asemenea lovitură într-un moment decisiv. Peste un minut, atunci când Zvezda conducea cu 26-25, Adina Fiera a ratat uluitor pe contraatac, trimiţând mingea cu podeaua în bara transversală. Rusoaicele au rezistat eroic până la final, deşi au pierdut-o pe Elena Polenova, eliminată după un fault dur asupra Ionelei Stanca. Cristina Neagu a marcat pentru 27-26, a înviat speranţele în tabăra vâlceană, dar Zvezda a prelungit la maxim ultimul atac şi a câştigat la limită acest duel.

Au marcat pentru Oltchim: Ionela Stanca (6 goluri), Adriana Nechita (6), Cristina Neagu (4), Narcisa Lecuşanu (4), Iulia Puşcaşu (2), Ramona Maier (2), Oana Manea (1) şi Adina Fiera (1). De la Zvezda, cele mai multe goluri au fost reuşite de Ekateryna Andryushina (7 goluri).

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button