Liga III

Deputatul Dan Mazilu „i-a ars” la salarii pe jucătorii de la Ghecon

dan mazilu* dacă nu-şi vor îndrepta evoluţia cât de curând, Roşoagă, Ursu şi colegii ar putea face muncă „patriotică” până la finele sezonului

Prestaţia sub aşteptări a echipei Ghecon Lăpuşata din retur („constructorii” nu au strâns decât 2 puncte în opt meciuri!) nu a putut fi trecută cu vederea de patronul Dan Mazilu, care a întreprins deja primele măsuri punitive împotriva jucătorilor săi. Deputatul de pe colegiul Bălceşti a întârziat cu o lună achitarea salariilor, fiind dispus să prelungească această perioadă de neplată, dacă fotbaliştii săi nu vor da primele semne de revenire.
Vinerea aceasta, Ghecon are zi liberă, fiind programată de FRF să joace cu Ralbex Turcineşti, echipă care s-a retras însă din campionat. Ulterior, marţi, 3 mai, Iulian Roşoagă, Cosmin Ursu şi compania vor juca la Triumf Bârca, fiind obligaţi de conjunctură să se întoarcă din această deplasare cu maximum de puncte. „La felul cum au decurs lucrurile în acest retur, nici nu ştiu ce să mai spun despre meciul cu Bârca. Normal ar fi să câştigăm, pentru că Triumf este net inferioară nouă, dar orice se poate întâmpla. După această partidă, jucăm vineri, la Berbeşti, cu Minerul Motru”, a precizat Mădălin Dobre, director sportiv la Ghecon.
Oricât de prost ar juca, Ghecon nu mai poate retrograda în Liga a IV-a, asta pentru că Drobeta Turnu Severin a fost exclusă recent din campionat de către FRF, pentru neachitarea unor drepturi băneşti către jucători şi staff-ul tehnic. În atare condiţii, competiţia din cadrul Seriei a IV-a a devenit una „amicală”, în care nimeni nu are de pierdut, iar lupta se dă doar la vârf, pentru promovare în eşalonul secund. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button