Liga IV

Daniel Duroi nu înţelege de ce prima etapă a returului nu s-a amânat

Posada Perişani va juca in prima etapă din retur la Diculeşti, contra echipei Olteţul Zătreni. Daniel Duroi, preşedintele formaţiei din Ţara Loviştei, e de părere că pauza de iarnă trebuia extinsă cu încă o săptămână, mai ales că tot mai multe competitoare solicită reprogramarea meciurilor din prima etapă sau vor juca sâmbătă pe alte terenuri decât cele pe care le deţin. „Eu cred că nu ar fi fost afectat cu nimic campionatul, dacă mai aveam încă o săptămână de pauză. Cei de la AJF au comunicat arbitrilor că pot să nu dea drumul la un meci, dacă atunci când ajung la stadionul la care sunt delegaţi observă că terenul este impracticabil. Păi, eu dacă plec de la Perişani şi mă duc la Diculeşti, adică merg peste 150 de kilometri, nu mi se pare normal să aflu tocmai acolo că partida nu se joacă. Din câte am înţeles, stratul de zăpadă măsoară 20 de centimentri la Diculeşti”, explică Duroi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button