Liga IIIFotbal

Dăești nu a reușit să învingă lidera nici din a patra încercare. Gazdele au solicitat trei lovituri de la 11 metri!

Viitorul Dăești pare să fi căpătat un complex în fața echipei din Alexandria. Nici din a patra încercare nu a reușit să învingă lidera. Teleormănenii au plecat cu toate cele trei puncte de la Fedeleșoiu. Au ”trăit” din golul marcat în prima repriză. Decarul oaspeților, tânărul Robert Jerdea (20 de ani) a finalizat elegant, în minutul 29, după un contraatac în partea dreaptă (gazdele ceruseră off-side). Mingea i-a fost pusă pe tavă, fiind scoasă în centru de lângă bara porții. Alexandria nu a surprins cu nimic, a făcut la fel ca în tot campionatul. Fără să impresioneze s-a bucurat la final de victorie. Spre finalul primei reprize, după două acțiuni bune, în care Cioinac și apoi Nicula au avut șansa egalării, Mihai Costea a căzut în careu după un contact cu un adversar, solicitând acordarea unei lovituri de la 11 metri. Arbitrul Marius Chioran, din Cluj, nu a fost de aceeași părere și a lăsat jocul să continue.

În partea secundă, Alexandria a ieșit rar din propria jumătate. S-au îndesit ocaziile la poarta liderei. Franck Tchassem, printre cei mai buni jucători ”aruncați” în luptă din tabăra Dăeștiului, a avut două șanse mari de a înscrie, în minutele 53 și 57. A fost blocat și tabela a rămas neschimbată în dreptul Dăeștiului. Pîrvulescu, Franck, Garcia, cu un șut de la 30 de metri, Andu Popolan și din nou Pîrvulescu au amenințat poarta adversă, dar fără rezultat. Costea a cerut iar penalty. Au fost trei faze reclamate de dăeșteni, care puteau schimba soarta meciului. S-a terminat 0-1, rezultat care a amplificat tensiunea în cadrul grupului de la Dăești când ar fi trebuit să fie zi de petrecere. A fost ziua de naștere a lui Samson, pe care nu și-a putut-o sărbători cum se cuvine.

Alexandria e deja cu gândul la barajul semifinal, în timp ce Viitorul continuă să spere că va termina pe locul secund și va salva un sezon în care, clar, așteptările erau mai mari. Pe 29 aprilie, ”vulturii” merg la Horezu.

La partida cu Alexandria asistența a fost din nou una numeroasă. Și oaspeții au avut galerie. Printre spectatori s-au regăsit și foștii conducători din fotbalul vâlcean, Gheorghe Constantin (Costică Vâlcea), Jackie Pintilie, Daniel Demetrescu, Viorel Neacșu. De asemenea, Florin Costea a fost alături de primarul George Popolan, de foștii colegii și de fratele său, Mihai.

Viitorul Dăești: Păușescu – Pîrvulescu, Samson, Garcia, Diaconescu, Munteanu, Tchassem, Iordache, Nicula, Cioinac, Costea. Au mai intrat: Popolan, Saleh, Pîrvu, Pahama.

Articole Similare

Back to top button