Liga III

”Cu siguranţă, seria în care am fost repartizaţi este mult mai puternică decât cea de anul trecut”

Antrenorul echipei de Liga a III-a vâlcene Viitorul Dăeşti, Adrian Popa, consideră că misiunea sa şi a jucătorilor pe care îi pregăteşte va fi mult mai dificilă în noul sezon competiţional, având în vedere componenţa seriei în care au fost repartizaţi.


”Facem parte dintr-o serie foarte puternică, în care se regăsesc primele patru clasate din sezonul trecut, Slatina, echipă venită din Liga a II-a, cu pretenţii la promovare. Filiaşi şi Coloneşti au jucat barajul pentru promovare. Va fi luptă mare pentru accederea în play-off, pentru primele două locuri, pentru fiecare punct în parte. Sunt multe echipe bune, dar acest lucru nu poate decât să ne motiveze, să ne menţină concentraţi pentru fiecare meci. Cu Slatina, Coloneşti, ne-am întâlnit în această vară. Într-un fel e bine că ştim ce pot, dar şi ei ne cunosc la fel de bine. În prima etapă vom juca pe teren propriu cu Filiaşi, o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Bineînţeles, ne gândim doar la victorie. Meciul se va juca pe 28 august. Partidele din acest sezon, de pe teren propriu, le vom disputa sâmbăta. Cred că şi celelalte formaţii vâlcene de Liga a III-a joacă tot sâmbăta. Suntem în zone diferite, noi la Dăeşti, Flacăra la Horezu, iar Costeşti, la Orleşti. E bine că microbiştii din mai multe părţi ale judeţului au posibilitatea să urmărească jocuri de Liga a III-a. Ne dorim să facem meciuri de calitate, să rămânem concentraţi până la final şi să obţinem rezultatele dorite”, a precizat Adrian Popa, antrenorul-jucător al formaţiei din Dăeşti.

Articole Similare

Back to top button