Liga II

CSM-ul a făcut un ultim amical

Cu atenţia îndreptată spre primele meciuri din returul Ligii a II-a, antrenorii CSM-ului şi-au găsit timp şi de o partidă amicală, în familie. Astfel, la finele săptămânii trecute CSM-ul a jucat pe terenul sintetic din Zăvoi în compania echipei de juniori republicani antrenaţi de Cristi Lazăr.

Tehnicianul grupării de Liga a II-a, Alin Artimon, a preferat un astfel de meci pentru a rula întreg lotul aflat la dispoziţie şi pentru a putea întrerupe jocul ori de câte ori a considerat că elevii săi trebuie să primească unele indicaţii sau să exerseze anumite faze. „Rezultatul este mai puţin important. Nici nu cred că a ţinut cineva evidenţa scorului. Pe mine m-a interesat să putem face un meci între noi, să pot să intervin ori de câte ori aveam ceva de transmis jucătorilor. A fost ultima partidă neoficială înainte de startul campionatului, acum îi aştept pe jucători să arate pe teren, într-un meci oficial, ceea ce ştiu şi ceea ce pot!” – a spus Alin Artimon. Referitor la valoarea lotului, tehnicianul din Zăvoi a precizat că el trebuie să se declare nemulţumit de valoarea jucătorilor pentru a-i face pe aceştia să-l contrazică pe teren şi pentru a determina conducerea clubului să facă orice alt transfer mai bun pe viitor, dar, neoficial, are încredere că lotul actual poate obţine rezultate satisfăcătoare şi bune în retur.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button