Diverse

CS Oltchim a implementat un nou sistem de ticketing

Începând cu acest sezon, suporterii Oltchim-ului nu vor mai fi nevoiţi să piardă câteva ore bune pentru a-şi asigura locul în sală la meciurile disputate pe teren propriu de gruparea chimistă, în Liga Campionilor. În cadrul conferinţei de presă de dinaintea meciului cu Dinamo Volgograd, conducerea CS Oltchim Rm. Vâlcea a anunţat că, o dată cu modernizarea Sălii Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea şi mărirea capacităţii Polivalentei, s-a putut implementa şi un nou sistem de ticketing. Astfel, dacă până acum suporterii înfocaţi ai Oltchim-ului era nevoiţi să vină cu trei-patru ore înaintea meciului pentru a fi siguri că prind un loc în sală, începând cu meciul cu Dinamo, aceştia au scăpat de situaţia neplăcută. „Încercăm să ne ridicăm la nivelul competiţiei şi din punct de vedere organizatoric. Astfel, cu ajutorul proprietarului sălii şi datorită domnului Dinu, care a reuşit să modernizeze Polivalenta, am putut să eliminăm partea neplăcută a spectatorului, care era nevoit să vină cu câteva ore înainte de meci pentru a-şi asigura locul în sală. În noul sezon accesul în Polivalentă se face altfel decât în trecut. Toate biletele au cod de bare, sunt emise imediat, numerotate şi garantează locul pe scaun în sală. Altfel, datorită măririi capacităţii Polivalentei, am reuşit să punem la dispoziţie şi 70 de locuri pentru presă”, a informat Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button