Diverse

CS Chimia ar putea să nu mai evolueze în Divizia A de handbal feminin

* nici viitorul echipei Naţional Rm. Vâlcea în cel de-al doilea eşalon nu mai este sigur

Primită cu entuziasm de majoritatea microbiştilor din judeţ şi mai ales de cei implicaţi în fenomen, ideea înscrierii echipei CS Chimia în Divizia A de handbal feminin pare să nu mai aibă şanse prea mari de a fi pusă în aplicare. Când a fost luată în calcul această posibilitate exista premisa că CS Chimia va fi sprijinită. Însă acum s-au cam retras pe rând toţi cei pe care se pusese baza că vor fi dispuşi să se implice în acest proiect. Deşi CS Chimia s-a înscris deja în cel de-al doilea eşalon handbalistic al ţării, există aşadar posibilitatea care aceasta să renunţe la locul din Divizia A în ultimul moment. Oltchim nu-i poate oferi ajutor, deocamdată nu există un lot de jucătoare care să facă faţă la acest nivel, astfel că „CS Chimia în Divizia A” rămâne pentru moment doar o iluzie. Cea care ar trebui să se ocupe de pregătirea noii echipe, Nicoleta Lazăr, spune că în aceste zile s-ar putea clarifica situaţia. Depind multe lucruri în acest proiect şi de Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă. Dacă din partea FRH vor veni semnale că CNOE nu va mai voie să activeze în cel de-al doilea eşalon, aşa cum a făcut-o în sezonul trecut când a şi reuşit promovarea (dar i-a fost refuzat dreptul de a activa în Liga Naţională), şeful acestui centru de formare al jucătoarelor, Seviştean Popa, ar putea hotărî să sprijine CS Chimia cu o serie de handbaliste de valoare şi astfel să le asigure o competiţie puternică sportivelor care aspiră la performanţă. Deocamdată, însă, cert este doar faptul că atât Naţional Rm. Vâlcea, cât şi Chimia Rm. Vâlcea, au fost înscrise în Divizia A şi că lucrurile vor trebui clarificate în ceea ce priveşte cele două formaţii până la 1 septembrie întrucât pe 10 septembrie vor începe meciurile oficiale din campionat. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button