Social

Chiliile de la Mănăstirea Sf. Nicolae (Fârtăţeşti), pregătite să primească măicuţele

Marţi, pe Nicolae Voicescu, l-am găsit, ca de fiecare dată, pe unul dintre şantierele din localitate. După ce, alături de preotul Ion Gîrju şi de enoriaşii din comună, a construit la Mănăstirea “Sf. Nicolae” una dintre cele mai cochete clădiri cu chilii din regiune, acum, primarul de la Fârtăţeşti se ocupă de introducerea alimentării cu apă şi a canalizării. Fiind vorba despre cel mai înalt punct din localitate, proiectul nu este deloc simplu, dar nici imposibil, mai ales pentru Nicolae Voicescu. “Am realizat bazinul de o mie de litri şi suntem pe final şi cu această lucrare. După cum aţi văzut, cele 4 chilii sunt gata, inclusiv mobilate. Fiecare are baie proprie, iar sala de mese şi bucătăria sunt, de asemenea, terminate şi arată extraordinar. Măicuţele urmau să vină de azi, dar probabil că se vor muta aici în zilele care urmează. În curte, aţi observat, este gata şi cloponiţa, făcută din lemn şi cu un aspect deosebit”, a spus primarul Nicolae Voicescu, mândru de realizarea sa, a preotului Gîrju şi a enoriaşilor din această zonă. Acesta speră că, după ce se va încheia nebunia cu pandemia de coronavirus, Mănăstirea Sf. Nicoale de la Fârtăţeşti va deveni loc de pelerinaj pentru credincioşii din Vâlcea, dar şi din afara judeţului. Un mare atuu pentru zonă îl reprezintă şi peisajele pitoreşti din jur.

Articole Similare

Back to top button