Social

Campanie lansată de asociaţia coordonată de Eusebiu Predonescu pentru sprijinirea elevelor din Vâlcea

La iniţiativa Cabinetului de Asistenţă Psihopedagogică de la Liceul Tehnologic Forestier, respectiv a profesoarei şi consilierului şcolar Ana Maria Mosor, Eusebiu Predonescu şi Asociaţia „Copii fără copilărie din judeţul Vâlcea” au lansat un nou proiect, intitulat „Fiecare fată contează” şi sprijinit de doamna director Gabriela Staicu.


Prin această iniţiativă, se urmăreşte dotarea unităţii de învăţământ cu produse de igienă intimă feminină, în aşa fel încât elevele să aibă acces la ele pe tot parcursul anului şcolar. „Considerăm că, pe lângă dotarea cabinetului medical cu materiale sanitare, astfel de produse ar duce la asigurarea unui climat de confort fiziologic în timpul orelor de curs, combaterea stigmatizării şi creşterea încrederii în sine a elevelor, prin participarea cu drepturi egale, indiferent de statutul socio-economic. Prima asociaţie care a răspuns solicitării noastre şi care a avut încredere în demersul şi necesitatea acestui proiect este Asociaţia Copii fără copilărie din judeţul Vâlcea, căreia îi mulţumim pentru încredere şi promptitudine. Avem promisiuni şi de la alte persoane că vor da o mână de ajutor, ceea ce ne bucură foarte mult. Proiectul presupune, de asemenea, o serie de sesiuni informative pentru eleve cu privire la conştientizarea unei alimentaţii sănătoase, prin ateliere susţinute de nutriţionistul Cîrjaliu Murgea Marina. Avem însă planificate şi alte acţiuni menite să promoveze comportamentul sanogen. Starea de bine a elevilor începe şi la şcoală, prin asigurarea unui confort fiziologic, dar şi emoţional. Aşadar, suntem alături de elevii noştri!”, a transmis profesoara – consilier şcolar Ana Maria Mosor, încântată de faptul că rezultatele nu întârzie să apară, iar fetele încep să meargă la cursuri fără teama că vor fi marginalizate. La rândul său, Eusebiu Predonescu a anunţat că această campanie va fi extinsă în tot judeţul şi orice mână de ajutor este bine venită.

Articole Similare

Back to top button