Diverse

Calitate germană la Oltchim

bmw oltchimCampioana României s-a asociat cu unul dintre cei mai importanţi dealeri de maşini

* noul sponsor al grupării chimiste, Motor AG, i-a oferit lui Radu Voina un BMW Seria 7

Cu puţin timp înaintea primului meci disputat de Oltchim, pe teren propriu, în noul sezon al Ligii Campionilor, conducerea clubului chimist a anunţat semnarea unui nou parteneriat. Astfel, după Volkswagen, Audi şi Mercedes, Oltchim a ales să se asocieze cu producătorul german de automobile BMW. Dealerul BMW din Piteşti şi Rm. Vâlcea, Motor AG va investi la Oltchim, într-un an, atât cât durează contractul, peste 70 de mii de euro. În urma acestei asocieri, Oltchim va avea asigurat transportul arbitrilor şi al oficialilor la meciurile din Liga Campionilor. Cinci maşini de lux va pune la dispoziţia grupării chimiste Motor AG. Una dintre acestea o va conduce Radu Voina. Timp de un an se va putea servi de un BMW Seria 7 xDrive nou-nouţ, înmânat tehnicianului chimist la zero kilometri, prevăzut cu motor diesel, de şase cilindri, dispuşi în linie, cu tehnologie BMW Twin Power Turbo şi o putere de 225 KW la cei 306 cai putere. Automobilul de lux primit, evaluat la peste 100 de mii de euro, îl va ajuta pe selecţionerul României să facă mai uşor naveta între Bucureşti şi Rm. Vâlcea. Acesta poate atinge o viteză maximă de 250 de kilometri/h şi poate ajunge la 100 de km/h în doar 6,3 secunde. La volanul acestuia, Radu Voina va atrage toate privirile. „Din păcate pentru mine, acest cadou a venit prea târziu. Acum nu mai atrag eu toate privirile, ci maşina”, a glumit Radu Voina. „Motor AG se numără printre dealerii BMW cu cele mai bune performanţe în vânzări şi în service. Ne dorim mereu să fim cei mai buni şi să fim asociaţi cu cei mai buni, iar Oltchim este un lider în domeniul său, fiind mai mult decât o simplă echipă sportivă. Ne bucurăm că putem susţine echipa în ascensiunea sa”, a explicat Adrian Prodănel, directorul general al Motor AG, decizia de a se asocia cu Oltchim.

Antrenorul chimist, comparat cu Ilie Năstase

Reprezentantul Motor AG l-a comparat pe selecţionerul României cu Ilie Năstase, cel mai bun tenisman român. „Suntem onoraţi că Radu Voina, o persoană care a obţinut performanţe notabile atât ca jucător, cât şi în cariera de antrenor, va conduce un autoturism din gama pe care noi o promovăm. Din punctul nostru de vedere, succesele domnului Voina în handbal sunt comparabile cu cele obţinute de Ilie Năstase în tenis”, a mai spus Adrian Prodănel. De asemenea, de menţionat este şi faptul că, în cazul în care Radu Voina va parcurge mai mult de 12 mii de kilometri până la sfârşitul anului cu autoturismul primit de la Motor AG, în ianuarie 2012 BMW-ul Seria 7 va fi schimbat cu un altul, cu care va pleca de la zero kilometri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button