Politica

Călin Popescu Tăriceanu vine să se roage la Mănăstirea Arnota, din Vâlcea

Joi, 15 iunie, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al ALDE, al doilea om în statul român, va reveni la Vâlcea, judeţ faţă de care, de-a lungul timpului, a manifestat o apropiere aparte şi pe care l-a ajutat foarte mult în perioada în care a fost premier.

Călin Popescu Tăriceanu va face prima oprire la Mănăstirea Arnota, de la Costeşti, unde se va închina şi se va ruga, alături de Maica Stareţă Ambrozia Rucăreanu, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului şi de deputatul Dumitru Lovin. Se pare că preşedintele Senatului are o legătură sufletească specială cu acest aşezământ religios, ce poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Ctitorie a domnitorului Matei Basarab, Mănăstirea Arnota este unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din ţară şi se află la doar 56 de kilometri de Rm. Vâlcea. Cadrul natural în care se află este unul pitoresc, pe culmile Carpaţilor, la peste o mie de metri altitudine. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice monahale din judeţ, iar vizita preşedintelui Senatului ajută foarte mult la promovarea acestuia.

Liderul ALDE va vizita şi „Casa Simian”, muzeu pe care l-a salvat în 2006

Preşedintele Senatului şi al ALDE va vizita şi Casa Simian, din Rm. Vâlcea, unul dintre muzeele de referinţă ale oraşului nostru. După cum probabil se ştie, în 2006, din poziţia de premier, Călin Popescu Tăriceanu a alocat 4,5 milioane de lei noi pentru răscumpărarea acestui imobil cu o valoare arhitecturală deosebită şi care, cu doi ani înainte, fusese restituit în baza Legii 10. Suma alocată de Guvernul Tăriceanu a ajuns în contul Consiliului Judeţean Vâlcea, instituţie care patrona şi patronează activitatea muzeului de artă şi, mai mult decât atât, avea drept de preferinţă la răscumpărarea imobilului. Proprietatea recuperată de judeţul Vâlcea cu sprijinul fostului premier include un teren cu o suprafaţă de aproximativ 2.100 mp şi o clădire de aproximativ 990 mp., ce găzduieşte peste 3.000 de piese de patrimoniu. „Casa Simian”, concepută de arhitecţii Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, a aparţinut familiei Simian, originară din Săliştea Sibiului. Pe la jumătatea secolului XX, această familie a creat la Râmnicu Vâlcea o fabrică de încălţăminte şi a contribuit semnificativ la dezvoltarea localităţii.

Rm. Vâlcea, pol de dezvoltare urbană şi zeci de milioane de euro oferiţi de UE, datorită preşedintelui Senatului

Călin Popescu Tăriceanu vrea să vadă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde va avea dialoguri cu managerul Dan Ponoran, dar şi cu medicii şi pacienţii. Apoi, alături de deputatul Dumitru Lovin, vicepreşedintele CJV Adrian Buşu, fostul prefect Remus Grigorescu şi alţi colegi, liderul ALDE va merge în Piaţa Centrală din municipiu şi va sta de vorbă cu râmnicenii.
În jurul orei 17:00, Călin Popescu Tăriceanu va participa la şedinţa de alegeri din cadrul ALDE – Filiala Vâlcea, structură care, în acea zi, îşi va desemna preşedintele pentru următorii 4 ani, dar şi noul Birou Politic Judeţean.
În legătură cu vizita fostului premier la Rm. Vâlcea, trebuie amintit că, în perioada în care a condus Guvernul, s-a întâmplat un lucru extraordinar pentru oraşul nostru. Datorită lui, Râmnicul a fost declarat pol de dezvoltare urbană şi, astfel, municipiul a beneficiat de o finanţare nerambursabilă de aproape 40 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Aceşti bani au fost puşi la dispoziţia Primăriei Râmnicului pentru investiţii în infrastructură (pasaje, baze de agrement, drumuri etc.), în exerciţiul bugetar european 2007-2013, iar în următorii 4 ani se va întâmpla acelaşi lucru. Până în 2020, Râmnicul va avea la dispoziţie alte zeci de milioane de euro pentru dezvoltare, dar destinaţia concretă a banilor va fi stabilită, ca şi până acum, în funcţie de proiectele depuse de către Executivul local.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button