Opinii

Ca la noi…

OPINIA SPECTATORULUI

Ţara noastră e binecuvântată cu o natură extraordinară. Ne putem bucura de soare pe malul mării, ne răcorim în mijlocul verii în codrii seculari şi pe poteci de vis, alunecăm pe sania cu zurgălăi printre brazi falnici. Singurul neajuns este acela că nu apreciem cum se cuvine acest lucru. Bunăoară, nu am reuşit în ultimele două decenii nici măcar să păstrăm în stare de folosinţă puţinele amenajări pentru sporturile de iarnă, precum trambulinele pentru sărituri cu schiurile sau traseele de schi fond şi biatlon, darămite să construim altele.
În condiţiile date, ceea ce s-a întâmplat la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale de schi pentru juniori este aproape de necrezut. Având în vedere că nu avem tradiţie în domeniu, tinerii sportivi români au uimit schiul mondial prin trei performanţe extraordinare: Reka Ferencz şi Paul Constantin Pepene au obţinut titlurile mondiale (!!!) în probele de biatlon 12,5 km (Suedia), respectiv schi fond 30 km (Hinterzarten), iar Petrică Hogiu a devenit vicecampion mondial la proba de 20 km urmărire (Hinterzarten).
Trei performanţe uimitoare, dar, mă întreb câţi dintre cei care citesc rândurile de faţă au aflat despre acestea? Părerea mea este că nu cred că mai mult de o treime! De ce? Pentru că doar câteva gazete au făcut referire la performanţe, pe când televiziunile au fost ocupate să prezinte reacţiile provocate de… îngurgitarea unor pastile pentru slăbit de către Adrian Mutu sau părerile microbiştilor şi conducătorilor de club despre… nurii şi posteriorul „muzei” lui Cristian Tănase! Citând din clasici, „să dăm ratingului ce e al ratingului”, nu-i aşa?
Ce ar fi de făcut ca Reka, Paul şi Petrică, aceşti admirabili tineri să fie încurajaţi să continue să lupte pentru alte performanţe? Cred că sunt două modalităţi să fie băgaţi în seama: fie să înghită câteva pastile de slăbit (Doamne fereşte!) şi să fie depistaţi, fie să se dezbrace, să-şi pună câteva pene de struţ (precum Mircea Badea) şi să apară aşa la ceasul de la Universitate!
Ca la noi, la nimenea…

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button