Social

Briceag face apel la preşedintele CJV pentru a ajuta comunitatea din Valea Mare

Incompetenţa Guvernului PD-L şi criza continuă să lovească foarte puternic şi în comunitatea de la Valea Mare. Primarul PSD Costel Briceag ne-a mărturisit că subalternii săi nu şi-au mai primit salariile din septembrie şi, tot la acest capitol, instituţia este descoperită în următoarele trei luni. De asemenea, de aproape un an, însoţitorii persoanelor cu handicap din Valea Mare nu au mai primit un leu de la stat. „Avem o situaţie neplăcută şi în ceea ce priveşte asigurarea cofinanţării unor investiţii începute, la reţeaua de canalizare, la baza sportivă, cu finanţare ce trebuia asigurată prin Ordonanţa 7 a Guvernului. Lucrările la canalizare sunt realizate în proporţie de 80 la sută, adică au intrat pe ultima sută de metri, şi normal era să primim fonduri. Acum, vom aduce şi pompele, care, iarăşi, vor antrena nişte costuri suplimentare după ce le vom monta. Şi, apropo de asta, este o mare problemă cu plata energiei electrice. Lunar, vorbim de sute de milioane de lei. Ce putem face? Nu putem să oprim apa, nu putem sta toată comuna în întuneric. Trebuie să fim ajutaţi cumva şi, pe această cale, fac un apel la domnul Ion Cîlea, preşedintele CJV, să ne întindă o mână de ajutor, pentru că guvernul ne-am lămurit în ce sens ne „ajută”. Sunt convins că dânsul, Consiliul Judeţean, vor fi alături de comunitatea noastră, ca întotdeauna”, a declarat Costel Briceag.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button