Diverse

Boromir şi Nurvil, ”cap la cap” în Liga I de minifotbal

La finele săptămânii trecute s-au disputat meciurile celei de-a şapte etape din Liga I judeţeană de minifotbal. Nu toate. A fost amânat derby-ul dintre Labradores şi Boromir. Tzutzy Băgălin şi colegii săi mai au încă un meci restant, tot un derby, cu Nurvil. Boromir şi Nurvil sunt singurele echipe cu punctaj maxim. Ambele au câte şase victorii. Departajarea este făcută de golaveraj. ”Brutarii” sunt pe primul loc. În runda din week-end s-au disputat şase meciuri. S-au înregistrat rezultatele: Levant – Nurvil 1-11, FC Justiţia – Spartanii 2-4, Annabella – FC Prietenii 3-1, Ostroveni City – FC Vikingii 7-3, FC Bătrânii Rm. Vâlcea – Magicienii 5-10 şi Arsis Team Bujoreni Sud – FC Dobrin 2-1. După această rundă, ultima treaptă a podiumului este ocupată de FC Vikingii, dar asta doar pentru că fotbaliştii echipei Labradores au două restanţe. În week-end-ul care urmează, în Liga I de minifotbal, competiţie organizată de Roxana Glăvan şi Adi Comănescu, este programat şi derby-ul dintre primele două clasate Boromir şi Nurvil. Rămâne de văzut dacă se va disputa sau va fi amânat. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button