Diverse

Bogdan Mihalache şi Cosmin Popa aduc Real Madrid la Vâlcea

Zilele trecute, Bogdan Mihalache, reprezentantul clubului de fotbal ISport Rm. Vâlcea, a plecat în Dubai. Nu doar să se bucure de soarele generos şi de piscinele mega-şmechere, ci şi pentru implementarea unui proiect de lungă durată, nemaiîntâlnit în judeţul nostru. Bun prieten cu vâlceanul Cosmin Popa, care deţine o academie în Emiratele Arabe Unite, Mihalache este foarte aproape de a realiza un parteneriat cu Real Madrid. „Cosmin colaborează deja cu Real Madrid şi vreau să fac şi eu ceva de genul, cu academia din capitala Spaniei. Va fi un fel de schimb de experienţă, din care copiii noştri vor avea foarte multe de învăţat. Dacă totul se va concretiza şi sunt convins că voi reuşi asta, la ISport, vor veni antrenori de la Academia Real Madrid, care îi vor învăţa pe copii lucruri importante despre fotbal. Ceva de genul unui training camp, unde vom aduce atât copii din România, cât şi din Emiratele Arabe, pentru ca, mai apoi, să plecăm la Madrid cu cei mici, pentru un schimb de experienţă. În Spania, copiii noştri vor vedea ce înseamnă fotbalul mare”, a declarat Bogdan Mihalache. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button