Liga IV

Beka Kalandadze a marcat din nou pentru Oltul Ioneşti 2009

Liderul Ligii a IV-a a reuşit, în cele din urmă, să susţină şi prima partidă de verificare pe anul în curs, pe terenul sintetic din Zăvoi. Oltul Ioneşti 2009 s-a impus, astfel, în compania celor de la Posada Perişani, cu scorul de 5-2, pentru echipa patronată de omul de afaceri Ionel Giuran marcând Iordache – de două ori, Alin Pufu, Oprea şi stranierul Beka Kalandadze. Ultimul dintre aceştia, care este de naţionalitate georgiană, a reuşit să înscrie pentru cea de-a doua oară în campionatul vâlcean, şi, bineînţeles, în România. Prima „reuşită” a fost realizată de acesta din lovitură de la 11 metri, în meciul oficial disputat în tur, în compania celor de la Olteţul Alunu. Chiar dacă au evoluat pe teren atât Adrian Albinaru, cât şi Alin Savu, niciunul dintre aceştia nu a înscris, ei fiind, însă, co-autorii a câteva dintre reuşitele colegilor lor. „Încercăm să mai jucam săptămâna aceasta un meci. Ninsorile din ultima perioadă mi-au cam dat planurile peste cap, pentru că aveam şi eu stabilit un program care viza cât mai multe amicale. Sper ca timpul să fie mai blând săptămâna aceasta”, ne-a spus antrenorul Mircea Savu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button