Administratie

Bănacu face un nou apel către CJV, pentru asfaltarea DJ 646, spre Mănăstirea Pătrunsa

Constantin Bănacu continuă să-l pistoneze pe şeful CJV, Constantin Rădulescu, pentru asfaltarea unui tronson în lungime de 1,4 kilometri din DJ 646, care trece prin Bărbăteşti. Zilele trecute, primarul din Bărbăteşti s-a declarat surprins că autorităţile judeţului nu au inclus şi DJ 646 printre cele care urmează să fie modernizate. „Am văzut recent că CJV a alocat nişte bani pentru a repara trei drumuri din Vâlcea care duc spre unele mânăstiri şi am rămas surprins că DJ 646 n-a fost pe listă. De aceea, i-am trimis săptămâna aceasta o informare preşedintelui CJV. Mai întâi, l-am felicitat pentru că acordă o atenţie deosebită acestor drumuri şi obiective, iar apoi i-am precizat că şi DJ 646 se încadrează în categoria celor care asigură accesul către o mânăstire. Este vorba în cazul nostru de Pătrunsa – unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult din judeţ – care se află pe teritoriul comunei Bărbăteşti. Dacă e nevoie, îi voi trimite chiar şi o hartă, cu descrierea mânăstirii şi unde poate fi localizată aceasta. Din păcate, an de an, turiştii care vin s-o viziteze sunt nevoiţi să meargă pe un drum ce se prezintă într-o stare jalnică, spre ruşinea noastră. Sper să-l sensibilizez pe preşedintele CJV prin acest apel”, a subliniat Bănacu. Alesul PSD a mai declarat că reprezentanţii CJV trebuie să se ţină de cuvânt şi să asfalteze, cel târziu până în Paşti, măcar tronsonul în lungime de 1,4 kilometri. „Cele aproape 300 de plombe care s-au turnat recent pe DJ 646 nu înseamnă nimic. Ni s-a promis că va fi asfaltat tronsonul de 1,4 kilometri până în Paşti şi sper să fie aşa. Nu vreau să se mai întâmple ca în trecut, când DJ 646 a mai fost eliminat o dată de pe lista investiţiilor. Am spus în dese rânduri că, dacă CJV ar fi de acord să declaseze acest drum, să devină comunal, aş fi extrem de bucuros. Am pregătit deja un proiect pentru modernizarea acestuia, cu trotuare şi rigole moderne. Drumul ar fi cu adevărat o «bijuterie», iar cei mai încântaţi ar fi turiştii care ar trece prin Bărbăteşti, spre mânăstirea Pătrunsa”, a încheiat Constantin Bănacu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button