Liga 6

Arbitru de Liga I la Ioneşti. Pe teren, spectacol: s-au marcat şapte goluri

Sâmbătă, 24 august, Oltul Ioneşti a debutat în Superligă. La primul meci în ”Elită” a avut parte de un adversar puternic. A primit vizita echipei de pe locul 3 din sezonul trecut, Cozia Călimăneşti. A fost spectacol. S-au marcat şapte goluri. Lăzărescu a deschis scorul şi a adus echipa din staţiune în avantaj, însă gazdele au egalat. La pauză a fost 2-1 pentru Cozia, Tănăsie trecându-şi şi el numele pe lista marcatorilor. S-a mers cap la cap până la 3-3. Pentru trupa din Călimăneşti a mai marcat Peti. Golul decisiv, de 4-3 pentru oaspeţi, a fost înscris de Rădulescu. Partida a fost arbitrată de preşedintele AJF, Adi Comănescu, aflat în lotul Ligii I. ”Am făcut greşeli personale mari pe linia de fund. A fost un prim joc, am intrat mai greu în ritm. Deocamdată, atât putem. Am fost foarte nervos pe margine. E bine că până la urmă am reuşit să câştigăm. Cred că le va fi greu în campionat şi celor de la Ioneşti. Dar nu putem să dăm verdicte acum. E început de sezon. Nu seamănă niciun meci cu altul”, a spus antrenorul Coziei, Vasile Ilinca, după succesul de la Ioneşti. Altfel, printre jucătorii pe care nou-promovata din Ioneşti s-a bazat s-a regăsit şi veteranul Tibi Ninciuleanu, transferat de la Viitorul Valea Mare. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button