Fără categorieLiga IVFotbal

Amical cu goluri multe între cele două echipe din Popeşti

Negrescu_Tica* Luncavăţul a trecut clar de Experti 2000, cu scorul de 9-3

Cele două echipe de fotbal din comuna Popeşti s-au înfruntat sâmbăta trecută, într-un joc amical în care ambele combatante şi-au testat noile achiziţii. Partida s-a încheiat cu scorul de 9-3 pentru trupa antrenată de Tică Negrescu. Meciul a fost unul foarte liniştit din toate punctele de vedere, vechile orgolii fiind lăsate deoparte, pentru un amical util. „Nu erau motive să se întâmple ceva rău, jucătorii sunt prieteni între ei, mai ales că vreo 2-3 dintre componenţii echipei Experti 2000 au jucat la noi anul trecut”, a precizat Tică Negrescu. Golurile învingătorilor au fost marcate de Adrian Ţăpârlan (3), Cosmin Vlăsceanu (2), Claudiu Popescu, Andrei Neagoe, Robert Bărbuşi şi Daniel Albici. Ultimul dintre aceştia este chiar fratele portarului Alexandru Albici. „Daniel e născut în anul 2001 şi l-am mai folosit la echipa de seniori şi în meciurile oficiale. La juniori, el evoluează ca fundaş, la marcaj, pentru că e mai dezvoltat din punct de vedere fizic, însă la seniori joacă vârf. La Malaia, în campionat, putea să şi înscrie, dar mingea trimisă de el a lovit bara”, ne-a mai declarat Negrescu.

Tică Negrescu, antrenor-jucător Luncavăţul Popeşti:
„Până ce se va relua campionatul, pe 5 martie, elevii mei vor fi în cea mai bună formă”

Antrenorul-jucător de la Luncavăţul Popeşti a afirmat că, de această dată, la meci au putut fi prezenţi şi Claudiu Popescu, şi Dabu, însă portarul Albici şi Liviu Nicolescu („Colivă”) au absentat în continuare din motive personale. „Pentru noi, meciul a fost un antrenament foarte bun. Sunt mulţumit de evoluţia echipei mele. Toţi cei pe care i-am trimis pe teren au dat randamentul dorit. Sâmbăta trecută, am alcătuit o trupă numai din tineri (nici nu a mai fost nevoie să intru şi eu pe teren), iar lucrurile au decurs bine. În ultima perioadă, am efectuat antrenamente asidue, de două ori pe săptămână (marţi şi joi), în timp ce sâmbăta am jucat câte un amical. Este evident că fără o pregătire temeinică nu poţi să-i aduci pe jucători la nvelul dorit. Am încredere că până va începe campionatul, pe 5 martie, elevii mei vor fi în cea mai bună formă”, a conchis Tică Negrescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button