AdministratieEveniment

Aleca o aduce pe Andreea Antonescu la Bălceşti

În august, îmbracă haine de sărbătoare şi oraşul Bălceşti. Pe 26 şi 27 august, primarul Constantin Aleca, vicele Aurel Radu şi Consiliul Local organizează zilele oraşului, o manifestare care va cuprinde o mulţime de activităţi, dar şi spectacole de muzică populară şi uşoară. În prima zi, programul artistic va începe la ora 15:00 cu interpreţi din zonă. Marcela Fota va urca pe scenă la 19:00. Apoi, vor cânta Alina Lăcătuşu (20:00) şi Nicolae Datcu (21:00). Seara se va încheia cu muzică uşoară şi cu câteva surprize pe care le veţi afla la timpul potrivit. A doua zi, duminică, programul artistic va începe tot la 15:00. Trei ore mai târziu, nişte invitaţi foarte speciali, cei de la taraful „Iancu Jianu”, vor prelua ştafeta. De la 19:30, atmofera va fi întreţinută de Victoriţa Lăcătuşu. Va urma apoi (20:20), un program pregătit de Mariana Ionescu Căpitănescu. Una dintre cele mai îndrăgite vedete invitate la Zilele Oraşului Bălceşti, Andreea Antonescu, îşi va face apariţia la ora 21:20 şi va cânta până la 23:00. Sărbătoarea se va încheia, bineînţeles, cu un spectaculos foc de artificii.

Articole Similare

Back to top button