Administratie

Vizita ministrului David s-a lăsat cu angajări noi la Poliţia Rutieră

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David a făcut o vizită în judeţul Vâlcea, ocazie cu care s-a deplasat în mai multe localităţi şi s-a întâlnit atât cu şefii de instituţii judeţene, cât şi cu liderii locali ai PNL. La finalul vizitei, ministrul a participat la o conferinţă de presă la sediul Consiliului Judeţean, ocazie cu care a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. La întâlnirea cu presa au mai fost prezenţi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, deputatul Emilian Frâncu – totodată candidat la preşedinţia CJ, precum şi vicepreşedintele filialei, Bogdan Pistol, candidat la funcţia de primar al Râmnicului.

Autoutilitară modernă pe Valea Oltului

Ministrul a declarat că a văzut diferenţe foarte mari în administrarea localităţilor vâlcene; pe de-o parte – o administraţie eficientă la Budeşti, şi pe de altă parte una cu probleme la Goleşti şi Ocnele Mari. „Este evident că atunci când administraţia este preocupată, responsabilă, apropiată de proiectele de interes pentru cetăţeni, poate face multe lucruri bune. Am văzut ce înseamnă să poţi schimba condiţiile de învăţământ pentru copii într-o şcoală care se reabilitează, cum poţi să laşi în alte situaţii lucrurile într-o degradare continuă. La Ocnele Mari am fost neplăcut impresionat de modul în care arată casa de cultură. Este clar că avem de-a face cu o lipsă de responsabilitate înfiorătoare din partea administraţiei locale. În acelaşi timp, la Ocnele Mari, prin grija prefectului Radu Renga au fost identificate 5 hectare aflate în administrarea Autorităţii Domeniilor Statului, care vor fi folosite pentru strămutarea a aproximativ 100 de familii în pericol de a fi afectate de eventualele modificări de exploatare din partea Conversmin. De asemenea, Conversmin a fost de acord să pună la dispoziţie sumele pentru realizarea locuinţelor respective”, a spus David. La întâlnirea cu directorii structurilor aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, au fost luate în discuţie aspecte care ţin de ordinea şi siguranţa publică. Una dintre problemele judeţului este Poliţia Rutieră, pentru care ministrul a fost de acord cu suplimentarea cu 20 de posturi a schemei de personal, pentru o mai bună prezenţă a poliţiştilor în trafic, în special spre Valea Oltului şi spre Piteşti. În ceea ce priveşte DN7, ministrul a promis că va dispune alocarea unei noi autospeciale de descarcerare, dotată şi cu aparatură medicală. Aceasta va fi staţionată în zona Brezoi.

Infracţionalitatea nu s-a născut în România

Unul dintre subiectele care au dominat conferinţa de presă a fost situaţia românilor din Italia. Întrebat cum comentează propunerea lui Franco Frattini de amprentare digitală la graniţa Italiei a tuturor cetăţenilor care nu provin din spaţiul Schengen, ministrul de Interne a declarat: „Rămâne de văzut cum se va rezolva această problemă. Actualul ministru de externe cunoaşte foarte bine legislaţia europeană. Eu nu cred că o astfel de iniţiativă este aplicabilă dar nu este neapărat rolul meu de a mă pronunţa pe ceva ce nu s-a materializat. Deocamdată este doar o idee lansată la Lima şi nu este o problemă oficială. Am reţineri faţă de o astfel de iniţiativă, cu atât mai mult cu cât nu se precizează scopului acestei amprentări. În plus, ar fi destul de greu de aplicat”. Ministrul a detaliat propunerile pe care le-a făcut cu ocazia recentei sale vizite în Italia. Printre acestea, şi mărirea numărului de poliţişti români în Peninsulă. „Am propus crearea unui grup mixt de lucru româno-italian. A doua chestiune ţine de capacitatea sporită de cooperare poliţienească. Noi vom trimite un număr mai mare de poliţişti şi procurori. Avem o anumită flexibilitate, putem calibra numărul acestor persoane în funcţie de nevoi”, a mai spus David. Acesta a mai spus că situaţia conflictuală din Italia este singulară, românii reuşind ca în celelalte state în care au emigrat să se acomodeze şi să nu pună probleme autorităţilor. Deşi a recunoscut că dintre comunităţile prezente în Italia, românii comit cele mai multe infracţiuni, ministrul a dat de înţeles că acest lucru nu se datorează unor factori subiectivi, ci obiectivi, dat fiind faptul că românii sunt cei mai numeroşi dintre străinii prezenţi în Peninsulă. „Nu putem stigmatiza milionul de români din Italia pentru că o mică parte comit infracţiuni. O infracţiune minoră în România a devenit de neacceptat. Nu am exportat niciodată doar oameni cu certificate de bună purtare! Noi suntem la primul incident de acest fel şi ne-am implicat mai tare. Este acea parte mai neplăcută a integrării noastre în Europa. Noi trebuie doar să fim atenţi ca anumite resorturi din comunităţile respective să nu acţioneze împotriva intereselor noastre naţionale. Chiar ministrul de externe Maroni a spus că românii sunt perfect integraţi în Italia. Aşadar, nu este o acţiune îndreptată strict împotriva românilor. Măsurile ce vor fi luate au ca scop ridicarea nivelului de siguranţă publică, nu au ca obiectiv strict românii. Infracţionalitatea nu are etnie şi naţionalitate. Nu trebuie să credem că noi suntem elementul negativ în această situaţie”, a mai spus ministrul de Interne. La rândul său, deputatul Emilian Frâncu a găsit o explicaţie pentru această escaladare a situaţiei conflictuale, în campania electorală din Italia, în cadrul căreia anumiţi politicieni de dreapta au apăsat mai tare decât era necesar pe pedala naţionalistă.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button