Administratie

ŞTIRI – administraţie

Mii de flori plantate de ADP în Râmnic

În ultima săptămână, Direcţia Administrării Domeniului Public a înlocuit florile la cele 128 de jardiniere de pe podul Vinerii Mari, a plantat 6.800 de flori pe Calea lui Traian (zona Policlinicii cu Plată), în Parcul Zăvoi şi în Parcul Mircea cel Bătrân şi a tăiat 7 arbori care prezentau pericol de prăbuşire pe strada Copăcelu şi în zona 1 Mai. Au fost montate 29 de bănci noi iar băncile recuperate de pe Splaiul Independenţei în urma acţiunii de reabilitare a zonei au fost recondiţionate şi amplasate în preajma locuinţelor sociale de la Colonia Nuci.

S-au continuat zugrăvelile, vopsitoriile şi reparaţiile la Baza de Agrement Ostroveni, lucrările de pregătire ale ştrandului pentru sezonul estival fiind realizate în proporţie de 95%, iar deschiderea oficială a acestuia depinzând de condiţii meteo mai favorabile.

Ceas nou în zona Gării

DADP a montat o punte la limita municipiului cu comuna Budeşti, peste pârâul Grajdului, facilitând circulaţia pietonală a locuitorilor din zonă, atât locuitori ai Râmnicului cât şi ai comunei Budeşti. S-au făcut marcaje transversale pe strada Maior V. Popescu şi pe Calea lui Traian, a fost extins iluminatul public la blocul S2 şi la locul de joacă de la blocul B6 iar în zona Gării CFR s-au făcut lucrări de montare a ceasului înlocuit din Scuarul Mircea cel Bătrân. Tot în ultima perioadă s-au mai făcut balastări pe străzile Buda şi Feţeni, s-au montat borduri la blocul 10-IRE Zăvoi şi la blocul A12 pe aleea Teilor şi s-au făcut reparaţii cu 900 de tone de mixtură asfaltică pe străzile Constantin Brâncoveanu, Iancu Pop, Matei Basarab, Teodosie Rudeanu, General Praporgescu şi la blocul 4 pe aleea Ciocârliei.

Acvarim continuă lucrările în Râureni

SC ACVARIM SA a continuat în ultima perioadă lucrările în zona Râureni, unde a fost montată ţeavă de 110mm pe o lungime de 100 m şi ţeavă de 63mm pe o lungime de 300 m. Suplimentar, s-a montat ţeavă de 63mm pe o lungime de 400 m pe strada Gura Văii, iar în zona Nord, pe strada Rapsodiei, s-a înlocuit reţeaua de apă pe o lungime de 130 m. Pe strada Puţului, au fost realizate 13 branşamente la reţeaua de alimentare cu apă.

Foc continuu pentru poliţiştii comunitari

În ultima săptămână, Poliţia Comunitară a constatat 14 contravenţii, pe care le-a sancţionat cu 8 amenzi în sumă de 1.800 lei şi 6 avertismente. Printre faptele sancţionate se numără aruncarea de resturi menajere (coji de seminţe) în faţa blocul A6 – Ostroveni, staţionarea cu autoturismul pe spaţiul verde aferent străzii Luceafărului, efectuarea de reparaţii la autoturism pe domeniul public, în parcarea de lângă blocul B3 – Ostroveni, folosirea unui spray cu substanţă iritant-lacrimogenă împotriva mai multor persoane aflate în Parcul Zăvoi (A. Dragoş Nicolae, de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea), precum şi afişarea de mijloace de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale. Trebuie menţionat că pe perioada derulării campaniei electorale pentru localele din 1 iunie, 12 poliţişti comunitari, în colaborare cu  agenţi ai poliţiei municipale, ai Biroului de Ordina Publică Urbană şi cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, asigură în permanenţă menţinerea ordinii, liniştii şi siguranţei publice, precum şi integritatea mijloacelor de afişaj electoral la cele 21 de panouri amplasate în municipiu. În intervalul de timp menţionat anterior, patrulele mixte formate din poliţişti comunitari şi agenţi de siguranţă publică au intervenit la 143 de evenimente, au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.300 lei şi au aplanat 143 de conflicte.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button