Administratie

Sărbătoare la Galicea în duminica Floriilor

La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 20 aprilie, va fi sărbătoare mare la Galicea. Pentru toată lumea ziua de duminică va fi specială, însă pentru locuitorii din Galicea cu atât mai mult cu cât în această zi îşi vor serba viceprimarul, pe Florea Udrea, echipa locală va susţine un meci de campionat, iar pentru că se obişnuieşte ca de Florii să se organizeze un bâlci în localitate, pe lângă tiribombele şi maşinuţele care-i vor binedispune, galicenii se vor putea bucura şi de diferitele activităţi culturale care vor fi organizate. În plus, nu vor lipsi micii şi berea, chiar dacă suntem în post. De acest lucru s-au asigurat edilii din localitate.

Au dat spre folosinţă o cabană care era mai tot timpul spartă de răufăcători, astfel că, nu doar în zi de sărbătoare cum va fi aceasta, galicenii îşi vor putea stinge poftele. O astfel de manifestare ce are rolul de a mai descreţi frunţile locuitorilor din Galicea, pe lângă celelalte două bâlciuri ce se mai organizează, în duminica Tomii şi de Sfântul Dumitru, ar mai fi trebuit repetată şi la sfârşitul lunii mai, când s-a stabilit a fi sărbătorită ziua comunei. Însă, pentru că a picat de această dată în plină campanie electorală, pentru a nu lăsa loc de interpretări că Năfliu şi Udrea caută să-şi atragă o şi mai mare popularitate, edilii din Galicea au preferat să o amâne până după alegeri. În altă ordine de idei, să mai spunem că acestea nu sunt singurele preocupări din această perioadă ale primarului şi vicelui. În luna mai vor începe lucrările de reabilitare la ultimele două şcoli din satele Teiu şi Bratia Deal. Celelalte cinci şcoli au fost deja modernizate după ce administraţia locală a primit bani de la Guvernul Tăriceanu pentru realizarea lucrărilor. De asemenea, pe lângă acest proiect, se lucrează la studiul de fezabilitate pentru canalizare şi alimentarea cu apă. Lucrările pentru realizarea proiectului sunt preconizate a începe în trimestrul IV al anului 2008. Pentru definitivarea acestuia Primăria va încerca să obţină fonduri de dezvoltare, de la comunitatea europeană. Graţie acestor condiţii pe care le-au creat şi continuă să le creeze prim gospodarii din Galicea, a început să crească în zonă şi preţul terenurilor, pe semne că sunt oameni interesaţi să devină galiceni cu acte-n regulă. Se pare că un metru de pământ se vinde în zonă cu 10 euro, precum terenurile dimprejurul Râmnicului.

Ziar pentru informarea galicenilor

Primarul şi viceprimarul din Galicea s-au făcut mai nou şi ziarişti. Pentru o mai bună informarea a cetăţenilor despre problemele cu care se confruntă comuna, începând de la lucrările care se execută, cele care urmează a fi derulate, diferite sugestii pentru locuitorii comunei cu privire la problemele de interes comun, până la informaţii despre activităţile culturale, sport, programul dispensarelor şi altele de acest gen, edilii din Galicea au scos un ziar. „Viaţa Galicenilor”, cum a fost sugestiv denumită revista în cauză, apare în 32 de pagini şi se distribuie gratuit. Năfliu şi Udrea au de gând să permanentizeze ideea, astfel că aceasta urmează a fi tipărită lunar şi, cel puţin până la sfârşitul anului 2008, dacă nu pentru totdeauna, ea va fi distribuit gratuit. Cei doi administratori ai comunei Galicea, pentru a pune în aplicare această idee rar întâlnită în mediul rural, pe lângă eforturile financiare proprii, ale primăriei şi consiliului local, au fost sprijiniţi şi de Organizaţia World Vision.    
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button