Administratie

Constantin Drăghici, un primar responsabil, dedicat elevilor din Amărăşti

În prag de campanie electorală, Constantin Drăghici, primarul din comuna Amărăşti şi-a întocmit bilanţul bogat pe durata celor patru ani de activitate administrativă care urmează să se încheie în această vară. Astfel, principala preocupare a edilului din Amărăşti a reprezentat-o dotarea tuturor şcolilor din localitate cu calculatoare de ultimă generaţie, pentru ca elevii să fie mult mai atraşi de învăţământ şi să devină o generaţie de oameni instruiţi.

„Le-am creat elevilor condiţii exemplare de studiu”

Un iubitor consacrat al culturii, fiind totodată membru al ansamblului de muzică populară „Haiducii”, Constantin Drăghici reprezintă un model de urmat pentru toţi locuitorii din comuna Amărăşti.

Un bun gospodar din fire, primarul a fost permanent dedicat locuitorilor din comună, care au fost respectaţi prin proiectele sale pe care le-a îndeplinit în numai patru ani. „Consider că cea mai mare realizare a mea în calitate de primar au reprezentat-o investiţiile în instituţiile de învăţământ din localitate. Am dorit din totdeauna să nu existe diferenţe între copiii care studiază în mediul rural şi cei de la oraş. Cred că până la urmă am reuşit să implementez cu succes acest proiect de o importanţă majoră ce se numeşte „Economia Bazată pe Cunoaştere”. Când aduc în discuţie acest proiect mă refer în primul rând la achiziţionarea a 20 de calculatoare de ultimă generaţie, racordate la Internet de mare viteză şi distribuite astfel: la şcoala din Amărăşti – zece calculatoare, server, imprimantă, video-proiector, la şcoala din Nemoiu – un calculator, la primărie – două calculatoare, server, imprimantă, scanner, la Punctul de Acces Public la Informaţie (PAPI) – şase calculatoare, server, imprimantă, scaner, cameră web, cameră foto digitală şi la biblioteca comunală un calculator. Am făcut lucruri care se văd şi cu care mă mândresc. Vreau ca Amărăşti să devină o comună importantă din judeţ, în care oamenii să fie bucuroşi că locuiesc aici”, a spus primarul din Amărăşti.
Totodată, edilul şef a avut în vedere ca infrastructura din zonă să fie modernizată, drumurile să fie asfaltate şi iluminate. „Am asfaltat DC 91, din Palanga – dos şi DC 91 din Padina –jos, am construit un pod modern peste râul Pesceana în punctul Greceanu, am balastat toate drumurile comunale şi săteşti şi am introdus iluminatul public în toată localitatea. În perioada ce urmează, voi introduce apa curentă pe întreaga localitate, voi construi un sistem de canalizare a apelor menajere, voi asfalta drumul comunal DC 97 Amărăşti – Aninoasa, drumului comunal DC 91 Palanga – Padina, a drumurilor săteşti şi de legătură, voi amenaja parcul Zăvoi şi  baza sportivă din incinta acestuia”, a mai spus Constantin Drăghici.

Edilul din Amărăşti are lucrări mari pe viitor

Pe lângă aceste lucrări, primarul s-a dedicat şi celor mici, iar de anul viitor, comuna Amărăşti va avea o grădiniţă modernă, la care preşcolarii să apeleze cu încredere. Totodată, nu putem neglija lucrările foarte importante care sunt în curs de finalizare şi anume: continuarea lucrărilor la Căminul Cultural din localitate prin ridicare acelui de-al doilea nivel, în prezent lucrându-se la acoperiş ( în anul 2007 au fost investiţii de circa 7 miliarde lei vechi); construirea unui nou local de şcoală în centrul localităţii, asfaltarea drumului comunal DC 88 Mereşeşti – Padina prin programul guvernului conform HG 577/1997; colectarea selectivă a deşeurilor în parteneriat cu localităţi din sudul judeţului şi CJ Vâlcea; balastarea drumurilor comunale şi săteşti. Constantin Drăghici are încredere că toţi locuitorii din Amărăşti sunt mulţumiţi de realizările sale.
„Vreau să le mulţumesc pentru că am fost susţinut permanent de către toţi cei din Amărăşti. Cred că m-am ţinut de promisiuni şi sper că nu i-am dezamăgit în cei patru ani cât am fost primar. Numai cu susţinerea lor putem reuşi să facem lucruri frumoase în comuna Amărăşti”, a încheiat primarul Constantin Drăghici.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button