Politica

Rotaru vrea alianţă cu Geoană pe modelul PSD+PUR

Liderul PAS, Constantin Rotaru este de acord cu o alianţă cu PSD, doar în condiţiile în care va fi urmat modelul din 2004, când social-democraţii i-au cooptat pe listele pentru Parlament pe umaniştii lui Voiculescu. „Pe modelul PSD+PUR am putea merge la orice oră, însă nu ştiu cât de dispuşi sunt pesediştii să accepte această variantă. În rest, excludem total varianta unei fuziuni cu PSD, mai ales că nu s-a pus niciodată această problemă. Vedem ce s-a întâmplat cu foştii colegi de la PSM care au primit câteva locuri de consilieri judeţeni la nivelul întregii ţări şi unul singur de deputat, pentru fostul preşedinte. Părerea mea este că PAS nu are altă soluţie decât să lupte singur.

Noi suntem deschişi dialogului cu toată lumea, vom participa la toate întâlnirile care ne vor fi propuse. Am fost invitaţi de PSD, am discutat dar din păcate se întâmplă altceva. I-am spus lui Geoană că speram ca întâlnirea de pe 5 decembrie să fi reuşit să ne întâlnim mai des şi să stabilim strategii şi politici comune. Nu s-a întâmplat aşa. Colegilor le-am spus că nu trebuie să ne gândim la alianţa cu PSD, ci la situaţia în care nu facem nicio alianţă. Există pericolul ca PSD să semnalizeze la stânga şi să facă la dreapta”, a spus Constantin Rotaru în cadrul unei conferinţe de presă.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button