Politica

Colonelul Mătuşa s-a lepădat de PRM, dar nu şi de banii statului

Haideţi să savurăm împreună şi o informaţie aflată pe surse de la PRM, care sună cam aşa: colonelul Marian Mătuşa, şeful de cabinet al senatorului Viorel Dumitrescu, parlamentar de Vâlcea dacă nu ştiaţi, s-a lepădat de partid. De la o vreme, el a luat ceva în gură, o frază adică, pe care o tot repetă, plictisindu-şi colegii de partid, cuscrii, ginerii, prietenii şi duşmanii. Mătuşa spune înturna că nu mai are nicio treabă cu PRM-ul şi nu-l mai interesează această formaţiune politică. Curios! Spunem asta având în vedere că partidul ăsta de care nu mai vrea să audă l-a îndopat cu o grămadă de bani fără ca dumnealui să mişte măcar un pai pentru el.

Ca să fiu mai exact, am făcut un calcul estimativ şi am constatat că acest personaj de telenovelă a încasat în ultimii ani, prin prisma funcţiei pe care PRM-ul i-a oferit-o în cadrul biroului senatorului Dumitrescu, peste 720 de milioane de lei. Başca benzină şi maşină de la stat… Colonelul nu s-a sinchisit odată să rupă din purcoiul de bani pe care l-a primit pe de-a moaca de la Parlament pentru a plăti, ştiu eu, telefonul sau chiria la sediul din Ostroveni. Mai ales că nu stătea în indemnizaţia cu pricina. Mătuşa are o pensie de aproximativ 30 de milioane, deci cât toţi pensionarii din Colonia Nuci la un loc. În mod normal, Mătuşa trebuia să se lepede nu numai de PRM, ci şi de toate aceste foloase dobândite nemeritat. Nu am auzit în ultimii patru ani ca Marian Mătuşa să fi făcut alături de senatorul Dumitrescu vreo acţiune, să fi organizat o audienţă prin te miri ce comună lovită de soartă, să fi ajutat pe cineva cu vreo problemă. Nu, amândoi au sfidat un întreg judeţ, iar mai nou aceeaşi atitudine o adoptă şi faţă de partidul care le-a pus pe tavă, pe criterii de sacoşe şi cumetrii, un sac de bani. Jenant!
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button