Administratie

Primarul din Ştefăneşti îşi propune obiective îndrăzneţe în 2008

Pentru anul 2008, primarul comunei Ştefăneşti, Gheorghe Mitrache şi-a propus realizarea unor obiective extrem de importante pentru localitate, printre care: darea în folosinţă a sistemului de canalizare, precum şi înfiinţarea unui serviciu de colectare a deşeurilor; demararea lucrărilor la alimentarea cu gaz metan; accesarea unui program prin care să fie asfaltaţi circa 10 kilometri de drumuri comunale, inclusiv uliţe; modernizarea şcolilor – în special prin introducerea încălzirii centrale; reparaţii capitale în valoare de 8 miliarde lei la şcoala cu clasele V-VIII Dobruşa, proiectul fiind definitivat şi aprobat de către Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei Naţionale; aducerea unui microbuz şcolar pentru transportul copiilor; finalizarea modernizării căminului cultural; fixarea unei zile a comunei în primăvara acestui an; înfiinţarea unor grupuri artistice – taraf, grup folcloric, căluşari; construcţia unei farmacii în vecinătatea dispensarului, deja demarând procedura de concesiune în acest sens; aducerea în dispensarul modernizat a unui medic stomatolog.

„De asemenea, pentru viitor ne propunem realizarea unui centru social pentru bătrâni şi persoanele defavorizate, construcţia unei săli de sport şi a unui stadion, precum şi, cu ajutorul infrastructurii, să atragem investitori pentru crearea de locuri de muncă pentru persoanele din localitatea noastră”, spune primarul Gheorghe Mitrache.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button