Alte sporturi

Primarul din Măldăreşti, Ionel Dragu: „Vreau să înfiinţăm un campionat judeţean de handbal!”

Edilul localităţii Măldăreşti are în vedere ca pe viitor să propună Direcţiei Judeţene de Sport Vâlcea, ca să  ia în considerare varianta înfiinţării unui campionat judeţean de handbal pentru a promova şi, totodată, pentru a contribui mai mult la dezvoltarea sportului judeţean. „Am în vedere ca la următoarea şedinţă la care vor participa majoritatea primarilor să propun această variantă ca, în viitorul apropiat, să înfiinţăm un campionat judeţean de handbal pentru a susţine şi a încuraja concomitent sportul la ţară. M-am gândit la aceasta disciplină sportivă, deoarece în momentul de faţă handbalul a atins o popularitate extraordinară în rândul tinerilor şi nu numai, prin performanţele extraordinare realizate de fetele de la Oltchim.

Astfel, vom decide pe ce sport ne vom axa pentru a pune în aplicare această proiect care se va dovedi beneficiu pentru noi toţi. În cazul în care nu vor exista comune care să poate face faţă acestui campionat, voi aduce în discuţie şi varianta unei asocieri intercomunale, pe regiuni. Şi aici mă refer la comunele învecinate care doresc să susţină acest proiect al meu şi să colaboreze pentru înfiinţarea acestui campionat. De asemenea, putem aduce în discuţie şi altă disciplină. Depinde ce vor aduce spre propunere şi alţi primari. Fie că este vorba de handbal, volei sau baschet, este important să reuşim să punem în aplicare această proiect. Sunt deschis spre o eventuală colaborare. Totodată, dezvoltarea sportului judeţean constituie un avantaj enorm, pentru că pe viitor fiecare primar ar putea obţine fondurile necesare pentru construi săli şi baze sportive în localităţile pe care le administrează. Toţi cei care vor aplica la acest program vor avea cu siguranţă avantaje majore în obţinerea de fonduri pe Ordonanţa 7”, a declarat Ionel Dragu.
De asemenea, edilul localităţii se implică permanent şi în promovarea fotbalului în comună. El a mai declarat că are în vedere ca echipa sa, Progresul Măldăreşti să evolueze din campionatul viitor în Liga a IV-a. „Îi voi susţine permanent pe băieţii, pentru că am observat determinarea lor de a juca. Pentru a le facilitate această dorinţă de a promova îi voi ajuta financiar de câte ori va fi nevoie. Voi aloca special fonduri din bugetul local, pentru ca să nu le lipsească nimic şi să-şi atingă obiectivele”, a încheiat primarul.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button