Liga II

CSM-ul continuă campania de achiziţii

Săptămâna trecută a fost una de bun augur pentru conducerea clubului din Zăvoi care a reuşit să mai aducă sub comanda lui Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan încă doi jucători, mijlocaşul Stuparu de la Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi Alexandru Dragomir, fotbalist legitimat la Dinamo Bucureşti, dar care în ultima perioadă a fost împrumutat la formaţia din prima ligă maghiară, Matav Sopron. Acesta din urmă are 22 de ani şi poate evolua fundaş central sau fundaş stânga şi va fi îmbrăca tricoul CSM-ului cel puţin până în vară când îi expiră împrumutul. De la echipa de juniori au fost promovaţi Udrescu, Teodorescu şi Roşca, toţi trei vor face pregătirea de iarnă alături de echipa mare, iar antrenorul Marian Bondrea va hotărî daca cei trei sunt gata să facă pasul în Liga a II-a. Şi această pauză de iarnă se dovedeşte a fi una bogată în achiziţii pentru „municipali”.

După aducerea „regimentului de panduri”, Marian Vătavu, Mugurel Dedu, Sorin Vintilescu, Mircea Voicu, iar după revenirea formaţiei gorjene din cantonamentul din Portugalia, celor patru li se va alătura şi portarul Bălăeţ, iată că lucrurile nu se opresc aici. Tot în această săptămână lotului „municipalilor” li s-a alăturat şi Cosmin Băiţa, jucător care a evoluat la FC Oltchim sub formă de împrumut, echipa cu care se află sub contract fiind Internaţional Curtea de Argeş. Se pare că oficialii din Zăvoi au luat legătura cu omologii din Băniei pentru a încerca aducerea lui Gărgălie. După aceste ultime achiziţii, antrenorul Marian Bondrea a afirmat că echipa este gata să atace promovarea. „Aş mânia pe Dumnezeu dacă aş spune că nu sunt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziţie. În acest moment suntem bine acoperiţi pe posturi, şi cred că în retur nu voi mai fi nevoit să apelez la improvizaţii. Ne-am întărit destul de mult în această iarnă, iar acum aşteptăm ca nou-veniţii să confirme.”

În acest moment, lotul formaţiei CSM Rm. Vâlcea este următorul:
Portari: Rusandu, Râmniceanu, Bălăeţ (Pandurii Tg. Jiu).
Fundaşi: Stanca, Pasăre,Vişa, Vătavu (Pandurii Tg. Jiu), Dragomir (Dinamo II), Băiţa (FC Oltchim), Cercel, Vlad (FC Ardealul), Grădinar (Atletic Sibiu).
Mijlocaşi: Ekwalla, Stuparu(Şc. de Fotbal G.P. Craiova), Grigoruţă (liber de contract), Dedu (Pandurii Tg. Jiu), Sg. Popescu, Onofrei, M. Voicu (Pandurii Tg. Jiu), Melcea, Dandea, Teodorescu, Udrescu, Roşca (ultimii trei promovaţi de la echipa de juniori).
Atacanţi: Vidakovic, Vlăduţi, Boroiban, Robson, Vintilescu (Pandurii Tg. Jiu), Csongor (Trans-Sil Tg. Mureş).

Destinaţiile „disponibilizaţilor”

Nici la capitolul plecări în curtea clubului CSM Rm. Vâlcea, lucrurile nu au stagnat. Câteva colege de seriei ale „municipalilor” au profitat de „remanierea” de la Vâlcea şi încearcă să obţină semnătura unor jucători puşi pe liber în Zăvoi. Se pare că, din retur, la Unirea Alba Iulia vor evolua Midileac, Lungan şi Cilean, la Corvinul va ajunge Şerban, iar Bucă va fi împrumutat la Rm. Sărat până la sfârşitul campionatului. Fostul căpitan al „municipalilor”, Marius Cumpănaşu, s-a înţeles cu conducerea echipei antrenate de Marian Deaconescu, iar din acest retur va îmbrăca tricoul formaţiei de liga a III-a, FC Oltchim. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Mocioacă, tânărul fundaş nu a făcut deplasarea cu echipa în cantonamentul de la Băile Govora şi se pregăteşte cu juniorii la stadion. Singura echipă care s-a interesat de serviciile acestuia este cea din Săcele, dar până în prezent nu s-a concretizat nimic. Deocamdată nu se ştie unde vor juca din retur Chirciu şi Zoicaş.

Probleme în cantonamentul de la Govora

Nici n-au ajuns bine în cantonamentul de la Băile Govora şi deja antrenorii Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan au jucători care se află sub atenta supraveghere a mediucului confruntându-se cu probleme medicale. În meciul cu FC Oltchim, Iosif Melcea a suferit o fractură la osul metatarsian şi va sta acasă cel puţin două săptămâni, ratând complet cantonamentul de la Govora, Vişa şi Vintilescu nu se pregătesc cum trebuie fiind chinuiţi de bătături la călcâie cauzate de ghete, Boroiban este scutit de efort cel puţin două zile având probleme cu spatele, iar Dedu acuză o uşoară contractură musculară.
Pentru cantonamentul de la Băile Govora, tehnicianul Marian Bondrea a alcătuit un program intens de pregătire fizică pentru elevi săi, cu două antrenamente pe zi, primul desfăşurându-se pe teren, iar cel de-al doilea alternativ, o zi în sala de forţă, o zi afară. Şi la capitolul pregătire, antrenorii vâlceni se confruntă cu ceva probleme, acestea fiind cauzate de încălzirea vremii care a cam dat peste cap programul. Mai trebuie menţionat faptul că deja s-au stabilit două partide de verificare, cu Petrolul Ploieşti pe 30 ianuarie şi cu Rova Roşiori pe 31 ianuarie. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button