Liga IV

„Die” a reluat antrenamentele…

Răbuga zis „spaima arbitrilor” revine în fotbalul judeţean

Unul dintre fotbaliştii emblematici ai echipei Sănătatea Govora a fost Ovidiu Răbuga. Acesta a fost nevoit să-şi întrerupă cariera după ce l-a lovit pe un arbitru în urmă cu mai mulţi ani şi a primit cinci ani de suspendare. Pedeapsa s-a prescris, spun govorenii, de două ori: o dată la termen şi a doua oară prin „amnistia” dată de preşedintele Pintilie la instalarea sa. Răbuga, cunoscut în staţiune sub apelativul „Die”, s-a prezentat la reunirea lotului echipei FC Govora şi a luat parte la primele două meciuri amicale susţinute de această grupare, în compania juniorilor de la Juventus Bucureşti. Partidele, al căror rezultat nu a contat, s-au încheiat cu succesele bucureştenilor.

În primul meci Juventus a învins cu 4-0, iar în ce-l de-al doilea a fost 2-1, însă gruparea vâlceană a irosit şi un penalty. Revenind la Răbuga să mai spunem că asistentul medical ce a fost prezent la meciul cu incidente de acum cinci ani a asistat şi la amicalul de săptămâna trecută şi ne-a relatat: „Principalul vinovat pentru incidentele produse a fost centralul Demetrescu, dar în scandalul creat a intervenit tuşierul Schianu, iar Die i-a dat cu capul în frunte de i-au căzut, efectiv, plombele!” – a povestit Florin, asistentul medical al echipei sănătatea Govora.

Govora, în inferioritate numerică

Este evidentă criza de jucători pe care o străbate FC Govora, iar acest aspect s-a perpetuat după încheierea sezonului de anul trecut. La reunirea de săptămâna trecută au fost prezenţi doar câţiva fotbalişti din staţiune şi alţi jucători ce intenţionează să se transfere la FC Govora. A lipsit „lotul” lui Raul Cârstoiu, respectiv fotbaliştii veniţi în toamnă de la Dinamo Râmnicu Vâlcea, dar preşedintele Mihai Ciobanu spune că în curând echipa se va afla în efectiv complet şi va încerca să păstreze un ritm de minim două partide amicale pe săptămână. „Ne interesează în această perioadă să jucăm cât mai multe meciuri şi să stăm bine la capitolul pregătire fizică. În rest, celelalte aspecte legate de întărirea lotului, de plecări sau de veniri, rămâne să discutăm spre sfârşitul lunii cu conducerea principalului nostru sponsor, Sind România, respectiv cu domnul Janin Oteşanu, directorul Hotelului Oltenia” – a spus Mihai Ciobanu, preşedintele grupării govorene.
Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button