Europa să ne judece!
Deşi Oltchim a pierdut derbiul cu Rulmentul din Liga Naţională (meci care ne-a arătat odată în plus cât de mare este prăpastia între handbalul modern practicat în Europa şi cel încâlcit jucat din ţară), echipa lui Gheorghe Tadici a rămas aceeaşi forţă de temut pe plan european. Succesul concludent de la Podgorica vorbeşte de la sine despre acest lucru. Care să fie cauza acestui parcurs fără greşeală în Europa al vâlcencelor? Oare este întrecerea internă mai puternică decât Liga Campionilor? Cu siguranţă, nu! Şi-atunci, de ce se laudă unii cu succesele acestea trecătoare pe plan intern, în loc de a le căuta pe cele cu adevărat măreţe în competiţiile europene? Păi, poate pentru că nu au ajuns încă atât de departe! Dar vor ajunge oare?
Nu ar fi mai normal să pretinzi că eşti „mare şi tare” dacă ai reuşit de exemplu să ţii piept unor „granzi” ai handbalului din lume, decât „să depui toate eforturile” pentru a învinge o echipă al cărui prestigiu nu-l vei putea egala niciodată pe plan european, fie chiar şi dacă e vorba aici de o grupare care încorporează 80 la sută din naţionala României? În fond, cine a avut câştig de cauză în urma scandalosului derbi de săptămâna trecută se va vedea mai târziu, atunci când se va trage linie, la finele campionatului intern, dar şi la sfârşitul competiţiilor europene. Pentru că acolo e baiul. Să nu fie precum la fotbal, să ne luptăm în „declaraţii” în ţară, iar afară să ieşim precum nişte „mieluşei”. Ar fi păcat să se întâmple la fel şi-n handbal.
Nu de puţine ori, în declaraţiile pe care le-au făcut în presa centrală, conducătorii echipei braşovene au spus că vor să egaleze performanţele Oltchim-ului din sezonul trecut. Iar asta înseamnă inclusiv să câştige Cupa Cupelor. Până acum, nimic nu li s-a îndeplinit braşovencelor din acest punct de vedere. Acolo unde Rulmentul nu a răzbit, Oltchim-ul a făcut-o cu vârf şi îndesat. Şi trebuie să ne aducem aminte de câteva meciuri, de câţiva adversari întâlniţi în ultima perioadă de ambele echipe. A fost mai întâi FTC Budapesta acum doi ani, de care Rulmentul nu a reuşit cu nici un chip să treacă într-o partidă amicală, dar pe care trupa lui Tadici pur şi simplu a dezintegrat-o în cinci partide consecutive. Şi a mai fost un alt meci reprezentativ, cel cu Zvezda Zvenigorod, de care de asemenea Rulmentul s-a împiedicat anul trecut, în primăvară, în Cupa EHF (rusoaicele lui Trefilov au câştigat lejer ambele confruntări), echipă pe care însă Oltchim-ul a reuşit s-o învingă în septembrie 2007 la Supercupa Europei desfăşurată în Sala Traian.
Şi-atunci, hai să lăsăm laudele astea pe plan intern şi să ne fixăm atenţia pe o reprezentare internaţională cât mai bună, pentru că acolo se vede cu adevărat valoarea unei echipe mari. Iar Oltchim a dovedit până acum că este unică în această privinţă, că doar Vâlcea contează. Dacă fiecare ar gândi astfel, atunci despre titlul naţional s-ar vorbi ca despre ceva banal (ei bine, chiar aşa ar trebui să se întâmple acum, când România are dreptul de a alinia două echipe în Liga Campionilor).
Nicolae Ciucescu
